E usor a scrie versuri/ Cand nimic nu ai a spune…nu va speriati, aici incep si se termina citatele din Eminescu. Dar, ce sa-i faci, nu m-am putut abtine. Cum de m-a trasnit ideea unei asemenea trimiteri? Simplu. Am avut o mare si incredibila revelatie: blog-urile sunt, majoritar, scrieri despre…nimic. In 70% din cazuri nu aduc informatii noi, nu deschid calea cunoasterii…sunt pur si simplu lansari in cyber-space ale parerilor unora si altora, printre care am ajuns sa ma aflu si eu, acum. Si, ca sa trec la subiect (probabil inutil si el), m-am hotarat sa incerc sa includ in postari si cate ceva cvasi-util, macar pentru un cititor, 2 acolo – ca sa pot spune ca nu umplu internetul degeaba.

Si astfel a venit ideea unei recenzii. Ma rog, mai mult e rezumatul rezumatului unei recenzii. De felul meu, citesc. Destul de mult chiar. Sunt genul ala de persoana, pe care daca o intrebi daca a vazut cutare film, iti raspunde sec:”Nu, dar am citit cartea”. Stiu, sunt tocilara. Asta e. Trebuie sa existe si din astia. Astfel, in speranta ca vor fi si altitocilari dornici sa citeasca in timpul liber si care nu stiu exact ce sa aleaga, am decis sa impartasesc cate o parere despre cartile pe care le-am citit si mi-au/nu mi-au placut, pentru a le da o mana de ajutor. Nu doresc sa postez zilnic cate o carte, ca as termina cam repede, dar macar din cand in cand, sa dam si cate o parere literara in spatiul vast al www.

Incep astazi cu o carte citita recent, A treisprezecea poveste. Aceasta reprezinta debutul literar al scriitoarei Diane Setterfield, si se adreseaza in principal persoanelor de sex feminin, as zice eu, scriitura amintind foarte mult de stilul surorilor Bronte si al lui Wilkie Collins. Este o carte care te tine foarte mult (si bine) in suspans, desi intinderea sa nu se compara cu cea a romanului “Femeia in alb” sau “Jane Eyre”. Pot spune cu mana pe inima ca mi-a fost foarte greu s-o las din mana, si am citit-o in 3 zile numai din cauza ca aveam, din pacate, si alte chestii mult mai prozaice de facut. 

Pe scurt, A treisprezecea poveste este un roman despre adevar…si gemeni. Autoarea considera gemenii a fi un tip de oameni cu totul deosebiti, care nu pot functiona si trai in lume fara jumatatea lor de care au fost despartiti la nastere. In momentul in care, fortati de imprejurari, sunt obligati de vreun eveniment sa nu se mai vada, sa nu mai poata avea contact de niciun fel (de exemplu, moartea unuia dintre ei), ei isi pierd o parte din suflet, o parte din ceea ce le da definitia si ratiunea de a trai.  

Margaret Lea este o tanara iubitoare de carti, care isi ocupa timpul cu scrierea biografiilor unor scriitori dragi ei, dar de multa vreme disparuti. Vida Winter este o scriitoare contemporana, care o alege pe Margaret pentru a-i spune povestea vietii ei; apare insa o problema: Vida si-a mai spus povestea…de 19 ori, de fiecare data diferit. De data aceasta insa a decis sa spuna adevarul. Acesta este insa poate mai impresionant si mai dureros decat oricare poveste, oricat de bine ticluita. 

Scriitura romanului aminteste enorm de autorii britanici din secolul 19, fiind extrem de dinamica si detaliata, lasand cititorul sa-si puna felurite intrebari si raspunzand apoi la acestea in moduri cu totul surprinzatoare. Exista similaritati cu intrigi din romanele literaturii englezesti clasice, care vor iesi imediat in evidenta, dar nimic nu pregateste cititorul pentru finalul deosebit de intrigant si neobisnuit.

Ca o concluzie, recomand cu caldura aceasta carte. Se poate spune ca, fara preaviz, ne-ar fi greu sa ne dam seama ca Diane Setterfield si-a facut debutul cu acest roman. El pare opera unui scriitor mult mai experimentat si, de ce nu, mai in varsta decat este ea. Se poate spune ca a readus parfumul si amintirea literaturii clasice in prezent, cand as spune ca este mare nevoie de asa ceva.

Leave a Reply

Name (required)

Email Address(required)

Website

Comments