Reunind o distributie de actori de exceptie, desi poate nu toti atat de cunoscuti “publicului larg”, actiunea in sine se desfasoara intr-o frumoasa casa din suburbiile Berlinului, unde, pe 20 ianuarie 1942, mai multi oficiali ai conducerii germane de atunci, toti in legatura cu “chestiunea evreiasca” se aduna pentru a discuta “ce era de facut” cu milioanele de evrei stransi in lagare pe tot teritoriul Europei. Cum trupele armate se apropiau tot mai mult de Rusia, iar germanii erau siguri de victoria lor asupra Moscovei, isi puneau problema in legatura cu ce trebuia facut in momentul cand 4 milioane de evrei de pe teritoriul rusesc vor ajunge sub stapanirea lor. Deja, din cauza razboiului, intretinerea milioanelor de evrei in lagare devenise o povara, mai ales ca acestia nu mai aveau unde sa fie deportati, majoritatea tarilor din estul Europei (unde fusesera trimisi pana atunci) fiind sub ocupatie germana. 

Cum Hitler nu mai dorea “picior de evreu” pe teritoriile ocupate de domnia sa, trebuia gasita rapid o solutie, o idee, o metoda de a-i face sa dispara. Acesta este momentul in care realizam ca intreaga Conferinta era de fapt o informare, o punere la curent a celorlalti de catre Reinhard Heydrich (un rol magistral al lui Kenneth Brannagh) in legatura cu ceea ce trebuia facut cu evreii din lagare. Desi la inceput se discuta problema sterilizarii in masa, pe care multi o considera mai “umana”, devine limpede ca nu aceasta va fi solutia aleasa. Evreii trebuiau evacuati, si cat mai repede posibil, chiar si cei pe jumatate germani ar fi trebuit sa nu mai aiba cum sa perpetueze sangele impur. We will not sterilize every Jew and wait for them to die. We will not sterilize every Jew and then exterminate the race. That’s farcical. Dead men don’t hump, dead women don’t get pregnant. Death is the most reliable form of sterilization, put it that way. 

Din “fericire”, Heydrich s-a gandit deja la toate, cu ajutorul subordonatului sau, Eichmann, si a gasit un raspuns: camerele de gazare. Camere enorme, asemanatoare unor dusuri, unde vor fi inghesuiti cu sutele, iar apoi, in loc sa curga apa,va intra in camera monoxid de carbon, suficient cat sa ii ucida pe toti in mai putin de o ora. De fapt, “cu cat sunt mai multi, cu atat mor mai repede”. Iar la sfarsit, The Jews go in red and come out pink. Now that’s progress! sau cel putin asa considera unul dintre participantii la conferinta.

Desigur, stim cu totii urmarile acestei decizii. In ciuda incercarilor a doi dintre membri de a stopa acest fenomen pe cat posibil, nu neaparat din motivele corecte, Heydrich este deja hotarat si, nu numai atat, camerele de gazare au inceput deja sa fie puse in functiune, iar la Auschwitz, evreii din lagar incepusera deja sa-si construiasca propriul “esafod”, capabil sa ucida 2 500 de oameni intr-o ora. Adica 60 000 pe zi. Si 21 900 000 pe an, if ever there were that many. Din fericire pentru evrei si pentru lumea intreaga, Rusia i-a pus capat lui Hitler, asa cum ii pusese si lui Napoleon cu multi ani in urma. E drept ca, pentru ca au castigat razboiul, Romania a avut mult de suferit si a trecut prin ani de mizerie comunista. Stalin a fost el insusi un criminal, omorand nu mai putin de 45 de milioane de oameni (pana acum detine recordul, intrecandu-i “cifra” lui Hitler cu 15 milioane). Dar dupa ce am vazut filmul aseara, m-am bucurat ca Germania nu a castigat razboiul. Pentru ca, asa cum se arata si in finalul filmului, mi-era teama de ce ar fi facut nemtii odata ce obiectul urii lor atat de inversunate ar fi disparut complet.  

Filmul in sine este pentru mine o capodopera prin simplitatea sa, fapt ce lasa atat de bine sa se vada jocul impecabil al actorilor. De la maleficul, pure evil, Heydrich, trecand prin raul banal Eichmann (Stanley Tucci) si ajungand la cei care au avut o slaba impotrivire, respectiv Dr. Wilhelm Kritzinger (David Threlfall) si Dr. Wilhelm Stuckart (Colin Firth), intreaga distributie  se intrece pe sine cand vine vorba sa ii interpreteze pe cei care au decis soarta a milioane de evrei in 1942. Kritzinger si Stuckart sunt innabusiti rapid de Heyndrich cand sunt informati ca “exista suficiente carlige de macelarie pentru tradatorii de tara” (pentru cei nefamiliarizati cu aceasta expresie, va mentionez ca in Germania Nazista, tradatorii de tara erau spanzurati cu corzi de pian de carlige de macelarie in care se sufocau incet, data fiind dorinta Fuhrer-ului de a ii vedea “hung like cattle”. Ma rog, una din multiplele lui dorinte). 

Tot citind in stanga si in dreapta, am aflat de exemplu ca filmul a fost filmat in secvente foarte lungi, uneori actorii jucand peste 20 de pagini din scenariu odata. Majoritatea aveau insa pregatire in teatrul Shakespear-ian si deci nu au avut probleme din acest punct de vedere (as spune inca o data bravo acestei distributii fantastice). Cum toti actorii sunt englezi, niciunul nu vorbeste cu accent german si, in opinia mea, nici nu este nevoie. Am mai citit reclamatii din acest punct de vedere, considerandu-se ca astfel filmul nu este suficient de “german”. De parca accentul acela chinuit nemtesc i-ar da “autenticitate”…

Cum mi-am pierdut o ora si mai bine scriind despre acest film, nu-mi ramane decat sa vi-l recomand calduros si sa ii multumesc pe aceasta cale celui care mi-a spus de el. In goana mea dupa documentatie cu privire la al Doilea Razboi Mondial, cred ca ar fi fost de neiertat sa sar peste Conspiracy. Am de gand sa cumpar DVD-ul (se gaseste foarte greu filmul, apropos) si sa-l arat oricui are nevoie de putina istorie. Suntem multi in situatia asta.

La sfarsit, va las cu o replica a lui Colin Firth care sintetizeaza, practic intreg filmul si felul in care a fost aprobata aceasta solutie finala: “Dr. Wilhelm Stuckart: …Oh, yes. What can I say? My enthusiasm is boundless.” 

Leave a Reply

Name (required)

Email Address(required)

Website

Comments