Eduard al III-lea la Teatrul National
Posted on | March 9, 2009 | No Comments
Cum trecuse ceva vreme de cand nu mai ajunsesem pe la teatru, am fost cadorisita de “Ziua Femeii” cu bilete la Eduard al III-lea, pusa in scena la Teatrul National. Opera i-a fost recent atribuita lui W. Shakespeare, iar la TNB este regizata de Alexandru Tocilescu, avandu-l in rol principal pe Ion Caramitru. 3 ore si 15 minute mai tarziu am iesit cu sentimente mixte din sala, si as vrea sa mi le pun in ordine spre a vi le prezenta aici.
Eduard al III-lea, marit rege al Engliterei, se afla in razboi cu Franta, al carei tron i se cuvine, dupa mama. Francezii insa nu par a fi de aceeasi parere, iar regele Frantei, Ioan al II-lea (Serban Ionescu) ii cere lui Eduard sa depuna juramantul de vasalitate. Pe de alta parte, regele Scotiei, David Bruce (Mihai Verbitchi) rupe alianta cu Anglia si ataca in nord, luand cu asalt castelul contesei de Salisbury.
In actul 1, Eduard conduce trupele pentru eliberarea castelului Salisbury, reuseste sa invinga, dar isi pierde avantul razboinic in momentul in care face cunostinta cu contesa, de o frumusete rapitoare, pe care decida sa o aduca in patul sau. Personal, mie cel mai mult mi-a placut aceasta parte. Asistam la multe momente comice, situatii de auto ironie, cat si la un joc actoricesc impecabil. Contesa insa este mai pragmatica decat regele si ii cere acestuia imposibilul: sa isi ucida regina, dar si pe contele de Salisbury, pentru a-si putea consuma dragostea fara a incalca juramintele matrimoniale. Trezit din reveria-i, Eduard decide sa se intoarca la razboi.
In actul 2 insa, desi jocul actoricesc se pastreaza excelent, actiunea devine relativ targanata. Se dau lupte intre Franta si Anglia, pe de o parte armata este condusa de Eduard insusi, pe de alta de catre fiul sau, Printul Negru – Eduard Print de Wales. Cei care au pus piesa in scena au dorit probabil o abordare “modernista”, care include o simulare de lupta intr-o animatie pe calculator (sau luata dintr-un joc, asta nu stiu), cateva imagini stil benzi desenate care ilustreaza lupta Printului Negru, dar si imagini proiectate din al 2-lea Razboi Mondial. De asemenea, costumatiile de lupta sunt, practic, echipamente de “bikeri” (motoristi, motociclisti, cum vreti sa le spuneti) colorate in culorile fiecarei armate, despre care inca nu sunt sigura daca au fost doar o proasta inspiratie a costumierilor sau o idee nonconformista a intregii puneri in scena. In plus, coloana sonora se compune din jazz si blues.
As vrea sa trag o concluzie si nu imi iese. As vrea sa stiu daca va recomand sau nu piesa. Poate tine de felul meu de a fi, mai conservator, faptul ca atunci cand cumpar un bilet la o piesa a lui Shakespeare, vreau sa vad Shecspir si basta. Din pacate, toate elementele asa-zis nonconformiste mie mi-au parut a reduce mult din dramatismul si forta a ceea ce ar fi putut fi Eduard al III-lea jucat si pus in scena “ca la carte”. E drept ca ar fi fost probabil mai greu de digerat, mai greu de urmarit. Iar jocul actorilor e minunat, in special al lui Caramitru, dar si al celor din jurul sau (de remarcat Regina Philippa – Simona Bondoc -, Printul Negru – Daniel Badale-, Ioan al 2-lea si fii sai – Dragos Stemate, Razvan Hincu – dar si comicul Lodowick, secretarul lui Eduard, interpretat de Andrei Aradits). Asa ca, daca vreti sa luati o gura de aer proaspat, o pauza de la televizor, sa va culturalizati un pic, merita sa vedeti pe scena din Sala Mare a Nationalului Eduard al III-lea. Insa nu cred ca este genul de piesa pe care as vrea s-o revad. Dar merita, ca experienta culturala.
Sa lupti cu vitejie, si sa-nvingi!”
Comments
Leave a Reply
