Mda, chiar asa…aseara am fost luati oarecum pe sus dela masa din Mc-ul de la Piata Romana si ni s-a oferit un “tur” al restaurantului. Se pare ca de cativa ani de zile cel putin, McDonalds ofera posibilitatea oricui are dorinta sa intre “in culise” si sa vada ce si cum se prepara, ce si unde se spala, ce si pe unde trece inainte sa ajunga la noi in farfurie.
Dupa ce am fost echipati cu halatele albe si bonetele bleu si am semnat ca nu avem boli sau mai stiu eu ce paraziti, am primit un “tour” al locatiei. Ce m-a surprins placut a fost curatenia care chiar este exemplara. Mancam E-uri, dar macar sunt curate ). Spatiile de depozitare, holurile, tejghelele, locurile unde se prepara mancarea, toate sunt chiar foarte curate si dezinfectate. Am inteles ca unele produse sunt facute chiar la noi, altele importate, majoritatea din Austria. Interesant este ca de exemplu, firma Eisberg, care are pachetele de salata si pe la Cora, Carrefour etc. este cea care produce salata pt Mc, iar ceea ce ei nu considera “conform standardelor” ajunge apoi la hypermarket.
Sa ne intelegem: eu nu sustin mancatul de la fast-food ca mod de viata. Oricat de curat si disciplinat si eco ar fi (apropos, o bila alba pentru reciclare, pentru faptul ca nu arunca uleiul in canalizare, etc) este evident ca produsele Mc Donalds nu sunt exemplul mancatului sanatos. Dar dupa ce am fost bombardati cu mailuri care mai de care despre mizeriile si nenorocirile de acolo, mi se pare o abordare potrivita sa iti duci clientii backstage, ca sa vada si ei daca e intr-adevar “asa”.
Sucurile se fac din sirop si sifon (ca peste tot dealtfel, nu va imaginati ca (,!) Coca Cola imbuteliata a aratat altfel la inceput) cartofii sunt congelati, la fel si chiflele si carnea de hamburger sau mc chicken. In mare, cam ce mancam noi fain frumos si acasa daca ne este lene sa gatim si ne refugiem la cateva produse semipreparate. Sa fiu sincera, dupa ce am citit un mail de la un “fost angajat KFC” si il compar cu ce am vazut aseara, Mc-ul castiga la puncte detasat. Poate ar trebui si Kfc sa faca un tur al restarantului, ca sa-si repare imaginea.
Ca o concluzie, va rog nu intelegeti ca indemn la mancat fast food. Departe de mine. Eu indemn la cumparat cateva ingrediente proaspete de la supermarket si gatit cu placere acasa, alaturi de un pahar de vin bun. Dar cand sunteti pe graba sau pur si ismplu aveti pofta de ceva deep fried, deep breaded, deep salted, deep orice, va puteti permite un meniu si o inghetata de la Mc, macar pot sa va asigur ca sunt curate ) Ah, si nu uitati sa “ardeti” cumva caloriile apoi!
…sau rasu’ plansu’, revin cu o serie de conversatii reale, petrecute in timpul unor procese din SUA. Cele ce urmeaza au fost extrase dintr-o carte numita “Disorder in the American Courts”.
AVOCATUL : Aceasta astenie grava va afecteaza memoria ?
MARTORUL : Da
AVOCATUL : In ce fel va afecteaza memoria ?
MARTORUL : Uit
AVOCATUL : Uitati ? Ne puteti da un exemplu de ceva pe care l-ati uitat ?
……………………………………
AVOCATUL : Doctore, e adevarat ca daca o persoana moare in somn, el nu-si va da seama de treaba asta pana a doua zi dimineata ?
MARTORUL : E adevarat ca dumneata chiar ai trecut examenul de barou ?
………………………………………
AVOCATUL : Fiul cel tanar, cel de douazeci de ani, ce varsta are ?
MARTORUL : Are 20 , cam ca si IQ-ul dumneavoastra
……………………………………..
AVOCATUL : Erati de fata cand v-a fotografiat ?
MARTORUL : Glumiti ?
………………………………………
AVOCATUL : Deci data conceperii (bebelusului) a fost 8 August
MARTORUL : Da
AVOCATUL : Si ce faceati dumneavoastra atunci ?
MARTORUL : Cam ce credeti ca faceam ?
………………………………………….
AVOCATUL : Ea avea trei copii, asa e ?
MARTORUL : Da
AVOCATUL : Cati din ei erau baieti ?
MARTORUL : Niciunul
AVOCATUL : Era vreunul din copii fata ?
MARTORUL : Onorata Curte, cred ca am nevoie de un alt avocat. Pot sa-mi iau un alt avocat ?
……………………………………………
AVOCATUL : Cum s-a incheiat primul dumneavoastra mariaj ?
MARTORUL : Prin moarte
AVOCATUL : Si prin moartea cui s-a incheiat ?
MARTORUL : Incercati sa ghiciti !
………………………………………………
AVOCATUL : Puteti descrie individul ?
MARTORUL : Cam de inaltime medie si purta barba.
AVOCATUL : Era barbat sau femeie ?
MARTORUL : In afara de cazul in care era vreun Circ in oras, as merge pe varianta barbat.
………………………………………………..
AVOCATUL : Are aparitia dumneavoastra aici vreo legatura cu Nota de Dispozitie pe care am trimis-o avocatului dumneavoastra ?
MARTORUL : Nu , asa ma imbrac eu cand merg la serviciu
………………………………………………..
AVOCATUL : Doctore, cate din autopsiile pe care le-ai facut au fost pe oameni morti ?
MARTORUL : Toate. Cei inca vii … se zbat prea mult !
……………………………………………….
AVOCATUL : TOATE raspunsurile dumneavoastra trebuie sa fie ORALE. Bine ? La ce scoala ati fost ?
MARTORUL : ORALE.
………………………………………………..
AVOCATUL : Va amintiti la ce ora ati examinat trupul ?
MARTORUL : Autopsia a inceput la ora 8.30 p.m.
AVOCATUL : Si D-nul Denton era mort in acel moment ?
MARTORUL : Daca nu, in mod sigur a fost pana am terminat autopsia !
………………………………………………
AVOCATUL : Esti calificat sa dai o mostra de urina ?
MARTORUL : Dar dumneata chiar esti calificat sa pui intrebari ??
…………………………………………………
Si … cireasa de pe tort !!!
AVOCATUL : Doctore, inainte sa faci autopsia, ai cautat sa vezi daca mai avea puls ?
MARTORUL : Nu
AVOCATUL : Ai controlat tensiunea ?
MARTORUL : Nu
AVOCATUL : Ai verificat daca mai respira
MARTORUL : Nu
AVOCATUL : Deci e posibil ca pacientul sa fi fost inca viu atunci cand ai inceput autopsia ?
MARTORUL : Nu
AVOCATUL : Cum poti fi sigur Doctore ?
MARTORUL : Pentru ca creierul lui statea pe o tavita pe biroul meu
AVOCATUL : Inteleg, dar nu ar fi putut totusi ca pacientul sa fie viu, in ciuda acestui lucru ?
MARTORUL : Ba da, e posibil sa fi fost viu si sa practice avocatura !
Asa, sa va descretiti funtile dupa o saptamana de munca
Eu si Alina am inceput (de fapt ea a inceput, eu m-am bagat peste ea) o campanie de donat carti care strang praful la noi in biblioteci degeaba, cand ar putea fi citite de oameni doritori ca voi. Asa ca veti gasi aici si aici carti pe care noi vrem sa le dam mai departe, fara niciun fel de obligatie financiara (in afara cazului in care nu sunteti din Bucuresti si va trebui sa suportati transportul cu Posta Romana). Butonul de donatii vine din ideea ca in timp, cu banii stransi, sa putem cumpara carti noi pe care sa le dam mai departe si tot asa. Dam startul la curatenie in biblioteca! .
De-aici mi-a venit ideea si, dupa indelungate dezbateri cu mine insami am ajuns la concluzia ca e timpul sa fac si eu curat. Realizez ca am in jur mormane de carti, rafturi intregi cu opere care nu vor mai fi citite a doua oara de catre mine sau altcineva din casa. De pus in boxa nu pot sa le pun, ca am dat bani pe ele si se strica, adicatelea mai degraba le reciclez. Dar, aducandu-mi aminte de ultima mea experienta cu reciclatul la Rosal, am zis pas de data asta. In plus, nu e hartie nerefolosibila, sunt carti, in editii majoritatea de calitate, care poate sunt cautate cu disperare de unii si eu le tin sa stranga praful in biblioteca. In plus, ieri am realizat ca nu mai am deloc loc pentru ele. Deloc. Stau cu cartile noi pe birou si nu stiu unde sa le pun.
In fine, o las moarta cu bla bla-ul, iata o lista preliminara de carti de dat, no looking back. Sunt dispusa sa ma intalnesc in Bucuresti cu oricine doreste (lasati un comment si o adresa de mail) iar daca e cineva doritor din tara, le pot trimite prin posta iar taxele postale vor fi platite de “primitor”, in sistem ramburs. Desigur, daca vrea cineva mai multe, e mai simplu ca sa nu fac 10 drumuri la posta sau mai stiu eu pe unde.
Acestea fiind spuse, voila lista initiala (in ordine absolut aleatoare):
Elizabeth Kostova – Colectionarul de istorie (dat)
Dan Brown – Conspiratia (s-a dat!)
Lauren Weisberger – Diavolul se imbraca de la Prada (dat)
Alessandro Boffa – Esti un animal, Viskovitz
Gherasim Tic – Sperante
John Fante – Intreaba Praful
Tibor Fischer – N-o citi daca esti prost
John Berendt – Miezul noptii in gradina binelui si a raului (dat)
James Meek – Un gest de iubire (dat)
Nicole Krauss – Istoria iubirii
Mircea Eliade – Romanul adolescentului miop (dat)
Paulo Coelho – Alchimistul (dat)
Paulo Coelho – Diavolul si domnisoara Prym
Clive Cussler – Aurul Incasilor
Melissa Banks – Magic
Plum Sykes – Blonde de milioane (dat)
Pfui, si asta e doar prima parte! La unele carti voi face recenzii in viitorul apropiat, ca sa va lamuriti si voi despre ce e vorba si in plus, sunt carti care merita citite. Cartile sunt in stare foarte, foarte buna (sunt grijulie cu ele) si, sa fie clar, nu exista niciun fel de obligatie pentru niciun fel de plata, dar exista optiunea unei donatii, pe care o puteti face prin PayPal apasand pe butonul pe care ma chinui eu sa il creez acum .
In sfarsit, o comedie buna! Cam asta a fost concluzia dupa vizionarea filmului Easy Virtue, avandu-i in rol principal pe Jessica Biel, Colin Firth si Kristin Scott Thomas. M-am bucurat asa mult ca am ras si eu pe indelete si nu fortat la cinema, ca m-am repezit imediat sa scriu despre asta.
Actiunea este plasata in anii 20, dupa Primul Razboi Mondial (sau Marele Razboi), cand un tanar englez de “vita nobila”, John Whittaker, se intorce acasa insurat cu o americanca superba, dar total “necorespunzatoare” asteptarilor familiei sale. Interpretata fara gres de Jessica Biel (care imi pare ca promite din ce in ce mai mult), Larita Whittaker este frumoasa, desteapta, amuzanta, plina de farmec si cu neobisnuita meserie de “sofer de curse”. Veronica Whittaker, proaspata soacra, are un “cui” impotriva americanilor, cu atat mai mult cu cat acestia sunt de sex feminin, vopsiti blond si legati pe viata de unicul ei fiu. Astfel, de la prima intalnire si prima replica “Oh, you’re American”, se intelege ca relatia dintre cele doua nu va fi una prea relaxata.
In scena apare si tatal lui John, Jim, care, dupa ce s-a intors mai mult sau mai putin de buna voie acasa dupa Razboi, este complet detasat de viata sa de familie si de “drama” pe care sotia sa o traieste din cauza noii intruse. In mod interesant, este singurul care reuseste sa o inteleaga si sa se apropie de Larita. Surorile lui John, desi initial o admira pe Larita, devin furioase pe succesul in societate si naturaletea acesteia si refuza sa o accepte.
Chiar si John, sotul tanar si naiv, desi indragostit nebuneste de Larita, este prea timorat de propria mama si prea nestiutor pentru a-si spune punctul de vedere, cu atat mai putin pentru a-si apara sotia. Cum la intoarcerea acasa se intalneste cu cea care ar fi trebuit sa-i fie nevasta “de convenienta” si cu care s-a inteles intotdeauna bine, cam uita care ii este rolul ca nou cap de familie, domn si toate cele. Nu intelege de ce Larita doreste sa se mute intr-o casa “numai a lor”, de ce o deranjeaza vanatoarea de vulpi si cum de nu reuseste sa se inteleaga cu mama sa.
Desi nu este o comedie in sine, dat fiind ca ca pana la urma situatia efectiva este mai mult decat dramatica, filmul ofera cateva portii zdravene de ras in special in momentele in care Colin Firth, cu un umor englezesc impecabil scoate in evidenta absurdul si ironia scenei.
De remarcat si Kris Marshall, in rolul valetului “atotstiutor” Furber pe care il veti recunoaste probabil din Love Actually, unde joaca rolul englezului plecat pe taramuri americane pentru a cuceri domnisoarele de acolo cu accentul sau british irezistibil.
Per total, o comedie de moravuri, un film tragi-comic, un sfarsit neasteptat si cu totul “proaspat”. Recomand cu caldura, mi-era dor de un film atat de bun!
P.S. Poppy! Poppy!
Articol scris pentru www.filmblog.ro.
At last, a decent comedy! That’s what I thought after watching this movie. After all, not ‘decent’, but oh so great! You see, I love Colin Firth and Kristin Scott Thomas since The English Patient, used to watch 7th Heaven when I was a little girl so I don’t mind Jessica Biel either (who, by the way, has become quite a great actress herself) and have a great passion for movies about the period between the two World Wars. And Easy Virtue was everything I needed.
Young, immature John Whittaker falls in love with attractive, slightly older than him Larita, an American woman that ‘works’ as a professional race driver. With blonde hair, impeccable clothes and a smile to die for, she makes him fall madly in love and they get married immediately. Much to his mother’s rage. Veronica Whittaker is a cold, aristocratic woman, struggling to keep together her family, in spite of her husband, Jim, who only reluctantly came back home from war, and her two daughters, one hopelessly in love with a man who has forgotten her and one too young and immature to be able to marry “well”.
When John comes with the “great” news, Veronica knows she needs to get rid of “the American”. And so, although Larita tries hard to make a good impression, her chances of fitting in are quite tiny. As bad as we may feel for her, she manages to make us laugh all the way, with great lines and even greater performance. She won’t be part of a fox hunt, she will seduce her husband in his parent’s home (and elsewhere, too), she will cook Thanksgiving dinner and bring a nude portrait of herself into the house.
Her only ally in the house is, not as expected, her husband, but her father in law, who seems not to fit either. Although John’s sister admire her at first, they get jealous of her good looks and charm and start supporting their mother against her. A new appearance is that of Sarah Hurst, John’s old friend and the match his mother would’ve wanted him to make. He then loses any interest of being ‘man of the house’ and defending his wife against Veronica’s venom and comes to lose Larita’s respect and love.
All in all, this is a wonderful comedy, smart, witty, with amazing characters and amazing actors. Even the butler, Furber, has some great funny lines (you may recognize Kris Marshall from Love Actually) and Kristin Scott Thomas is also lovable, even though Veronica is not.
I highly recommend this movie to just about anyone who wants a good, British laugh. It’s well worth it!
Check out the DVD in the widget on the right that will take you to amazon.co.uk
Nota mare pe care i-o acord acestui film se bazeaza in primul rand pe subiectul abordat care, desi poate banal pentru unii, pentru mine a reprezentat oarecum un soc. Asistam la asa-zisa “dezvaluire” a uneia dintre cele mai aberante legi americane (cel putin in opinia mea umila), aparuta dupa 9/11, care permite fortelor de ordine din SUA sa dispuna dupa bunul plac de orice cetatean (American sau nu) care ar putea avea cea mai mica legatura cu un atac sau o grupare terorista: altfel spus, (Extraordinary)Rendition. Ei au puterea de a-l deporta pe acesta in tari care de care mai exotice unde se straduie sa obtina informatii prin multiple “mijloace”.
In Rendition, un cetatean egiptean, Anwar El-Ibrahimi, emigrat de la varsta de 14 ani in USA, absolvent al NYU si reputat inginer chimist, casatorit cu o Americana si cu 2 copii (dintre care unul “pe vine”) ajunge intr-o inchisoare din Egipt, tinut prizonier si torturat timp de mai multe zile din cauza unor suspiciuni legate de meseria si de nationalitatea sa. Dat fiind ca, in calitate de inginer chimist ar fi putut fabrica o bomba artizanala de mai mare putere si pentru ca numele sau, El-Ibrahimi, suna probabil a Bin-Laden in urechile CIA, el nu poate dovedi ca nu are nicio legatura cu o grupare terorista din Egipt, in ciuda numeroaselor chinuri la care este supus si faptului ca la testul cu detectorul de minciuni iesise absolut “curat”.
In scena apar apoi sotia sa, interpetata excelent de Reese Witherpoon, insarcinata in luna a 9-a si disperata sa-si gaseasca sotul disparut fara urma dupa ultima calatorie cu avionul din Africa in State. In ciuda conexiunilor sale cu persoane influente cat si in ciuda incercarilor acestora din urma de a da de urma lui, CIA-ul refuza sa admita orice fel de implicare in caz. “Baiatul rau” este de data aceasta insasi extraordinara Meryl Streep (se pare ca se descurca de minune si in rol cat se poate de negativ), care, in ciuda insistentelor subalternilor sai, nu accepta ca Anwar ar putea fi nevinovat. De aceeasi parere este si seful politiei egiptene, vizat de gruparea terorista cu care se presupunea a fi legat Al-Ibrahimi, care incearca foarte multe metode de a afla “adevarul” de la el. Interesanta este si paralela dintre vointa sa necrutatoare de a afla “orice fel de informatii” si, respective, viata sa ca om de familie aflat intr-un impas in urma fugii de acasa a fiicei sale mai mari.
I fear you speak upon the rack, where men enforced do speak anything.
Ca personaj pozitiv apare in plus un membru al CIA (Jake Gyllenhaal), aflat la fata locului in momentul ultimului atentat cu explozivi intr-o piata publica, in urma caruia un coleg al sau isi pierde viata. El este initial simplu observator si analist, dar treptat ajunge sa se implice tot mai mult in caz, fiind unul dintre putinii care incearca sa vada dincolo de razbunarea oarba a americanilor fata de orice presupus terrorist.
Un alt boost la nota il ofera schimbarea dramatic de situatie din ultima parte a filmului, care iti schimba orice fel de asteptare si idée fata de ceea ce va urma. As avea mutle de povestit despre asta dar nu vreau sa va stric bunatate de film.
Per total as spune ca este chiar un film foarte bun, care merita vazut, mai ales de cei care considera America “democratia absoluta” si tara in care discriminarea nu este posibila. O distributie de exceptie si un subiect palpitant: suficient cat sa ma faca sa il recomand pe deplin.
In all the years you’ve been doing this, how often can you say that we’ve produced truly legitimate intelligence? Once? Twice? Ten times? Give me a statistic; give me a number. Give me a pie chart, I love pie charts. Anything, anything that outweighs the fact that if you torture one person you create ten, a hundred, a thousand new enemies.
Cu mentiunea ca trebuie sa aveti stomacul tare pentru ca exista scene destul de violente intr-o buna parte din film.
Nu, nu este filmul cu Val Kilmer pe care l-am downloadat de 3 ori in cautarea celui corect. Si nici Conspiracy Theory, cu Julia Roberts. Acest Conspiracy este un film facut pentru televiziune, care n-a ajuns (din pacate) niciodata pe marele ecran, si ilustreaza infama Conferinta de la Wansee, cand, in mai putin de 2 ore, a fost decisa faza “finala” a Holocaustului, altfel cunoscuta ca Solutia finala.
Reunind o distributie de actori de exceptie, desi poate nu toti atat de cunoscuti “publicului larg”, actiunea in sine se desfasoara intr-o frumoasa casa din suburbiile Berlinului, unde, pe 20 ianuarie 1942, mai multi oficiali ai conducerii germane de atunci, toti in legatura cu “chestiunea evreiasca” se aduna pentru a discuta “ce era de facut” cu milioanele de evrei stransi in lagare pe tot teritoriul Europei. Cum trupele armate se apropiau tot mai mult de Rusia, iar germanii erau siguri de victoria lor asupra Moscovei, isi puneau problema in legatura cu ce trebuia facut in momentul cand 4 milioane de evrei de pe teritoriul rusesc vor ajunge sub stapanirea lor. Deja, din cauza razboiului, intretinerea milioanelor de evrei in lagare devenise o povara, mai ales ca acestia nu mai aveau unde sa fie deportati, majoritatea tarilor din estul Europei (unde fusesera trimisi pana atunci) fiind sub ocupatie germana.
Cum Hitler nu mai dorea “picior de evreu” pe teritoriile ocupate de domnia sa, trebuia gasita rapid o solutie, o idee, o metoda de a-i face sa dispara. Acesta este momentul in care realizam ca intreaga Conferinta era de fapt o informare, o punere la curent a celorlalti de catre Reinhard Heydrich (un rol magistral al lui Kenneth Brannagh) in legatura cu ceea ce trebuia facut cu evreii din lagare. Desi la inceput se discuta problema sterilizarii in masa, pe care multi o considera mai “umana”, devine limpede ca nu aceasta va fi solutia aleasa. Evreii trebuiau evacuati, si cat mai repede posibil, chiar si cei pe jumatate germani ar fi trebuit sa nu mai aiba cum sa perpetueze sangele impur. We will not sterilize every Jew and wait for them to die. We will not sterilize every Jew and then exterminate the race. That’s farcical. Dead men don’t hump, dead women don’t get pregnant. Death is the most reliable form of sterilization, put it that way.
Despre asta era vorba de fapt. Si nu despre daca sau nu sa fie “eliminati” cu totii, ci cum, pentru ca executia prin impuscare nu era o solutie viabila, fiind o risipa de munitie (inacceptabila in vreme de razboi) si o oarecare problema de morala pentru soldatii germani, care ar fi trebuit sa impuste femei si copii, ceea ce le-ar fi daunat, se pare, psihic.
Din “fericire”, Heydrich s-a gandit deja la toate, cu ajutorul subordonatului sau, Eichmann, si a gasit un raspuns: camerele de gazare. Camere enorme, asemanatoare unor dusuri, unde vor fi inghesuiti cu sutele, iar apoi, in loc sa curga apa,va intra in camera monoxid de carbon, suficient cat sa ii ucida pe toti in mai putin de o ora. De fapt, “cu cat sunt mai multi, cu atat mor mai repede”. Iar la sfarsit, The Jews go in red and come out pink. Now that’s progress! sau cel putin asa considera unul dintre participantii la conferinta.
Desigur, stim cu totii urmarile acestei decizii. In ciuda incercarilor a doi dintre membri de a stopa acest fenomen pe cat posibil, nu neaparat din motivele corecte, Heydrich este deja hotarat si, nu numai atat, camerele de gazare au inceput deja sa fie puse in functiune, iar la Auschwitz, evreii din lagar incepusera deja sa-si construiasca propriul “esafod”, capabil sa ucida 2 500 de oameni intr-o ora. Adica 60 000 pe zi. Si 21 900 000 pe an, if ever there were that many. Din fericire pentru evrei si pentru lumea intreaga, Rusia i-a pus capat lui Hitler, asa cum ii pusese si lui Napoleon cu multi ani in urma. E drept ca, pentru ca au castigat razboiul, Romania a avut mult de suferit si a trecut prin ani de mizerie comunista. Stalin a fost el insusi un criminal, omorand nu mai putin de 45 de milioane de oameni (pana acum detine recordul, intrecandu-i “cifra” lui Hitler cu 15 milioane). Dar dupa ce am vazut filmul aseara, m-am bucurat ca Germania nu a castigat razboiul. Pentru ca, asa cum se arata si in finalul filmului, mi-era teama de ce ar fi facut nemtii odata ce obiectul urii lor atat de inversunate ar fi disparut complet.
Filmul in sine este pentru mine o capodopera prin simplitatea sa, fapt ce lasa atat de bine sa se vada jocul impecabil al actorilor. De la maleficul, pure evil, Heydrich, trecand prin raul banal Eichmann (Stanley Tucci) si ajungand la cei care au avut o slaba impotrivire, respectiv Dr. Wilhelm Kritzinger (David Threlfall) si Dr. Wilhelm Stuckart (Colin Firth), intreaga distributie se intrece pe sine cand vine vorba sa ii interpreteze pe cei care au decis soarta a milioane de evrei in 1942. Kritzinger si Stuckart sunt innabusiti rapid de Heyndrich cand sunt informati ca “exista suficiente carlige de macelarie pentru tradatorii de tara” (pentru cei nefamiliarizati cu aceasta expresie, va mentionez ca in Germania Nazista, tradatorii de tara erau spanzurati cu corzi de pian de carlige de macelarie in care se sufocau incet, data fiind dorinta Fuhrer-ului de a ii vedea “hung like cattle”. Ma rog, una din multiplele lui dorinte).
Tot citind in stanga si in dreapta, am aflat de exemplu ca filmul a fost filmat in secvente foarte lungi, uneori actorii jucand peste 20 de pagini din scenariu odata. Majoritatea aveau insa pregatire in teatrul Shakespear-ian si deci nu au avut probleme din acest punct de vedere (as spune inca o data bravo acestei distributii fantastice). Cum toti actorii sunt englezi, niciunul nu vorbeste cu accent german si, in opinia mea, nici nu este nevoie. Am mai citit reclamatii din acest punct de vedere, considerandu-se ca astfel filmul nu este suficient de “german”. De parca accentul acela chinuit nemtesc i-ar da “autenticitate”…
Cum mi-am pierdut o ora si mai bine scriind despre acest film, nu-mi ramane decat sa vi-l recomand calduros si sa ii multumesc pe aceasta cale celui care mi-a spus de el. In goana mea dupa documentatie cu privire la al Doilea Razboi Mondial, cred ca ar fi fost de neiertat sa sar peste Conspiracy. Am de gand sa cumpar DVD-ul (se gaseste foarte greu filmul, apropos) si sa-l arat oricui are nevoie de putina istorie. Suntem multi in situatia asta.
La sfarsit, va las cu o replica a lui Colin Firth care sintetizeaza, practic intreg filmul si felul in care a fost aprobata aceasta solutie finala: “Dr. Wilhelm Stuckart: …Oh, yes. What can I say? My enthusiasm is boundless.”
Nota: Interesant de observat ca o parte dintre cei care au jucat in Conspiracy, vor interpreta mai apoi roluri in Valkyrie, filmul despre una din multele incercari de asasinat ale lui Hitler.
OK, ca sa clarificam lucrurile de la inceput, va spun ca am vazut filmul in mare parte datorita faptului ca sunt fan Liam Neeson. Pe locul 2 a fost subiectul, pentru ca intotdeauna m-au fascinat oamenii legii care, desi iesiti de multa vreme la pensie, inca mai sunt in stare sa se bata cu 35 de asasini o data si sa scoata raspunsurile de la ei cu “forcepsul” apoi. Oh well, sa va spun mai bine ce-i de capul filmului astuia.
Liam Neeson il interpreteaza pe Bryan Mills, un fost agent SAS care s-a pensionat “anticipat” pentru a putea petrece mai mult timp alaturi de fiica sa pe care o neglijase din cauza job-ului solicitant. Cum se pare ca nici sotia nu a apreciat cat lipsea de acasa, a divortat si s-a recasatorit, desigur, cu un tip extrem, extrem, extrem de bogat. In fine. In prima scena a filmului il vedem pe Bryan cum ii cumpara fiicei sale mult iubite o statie de karaoke cu ocazia implinirii varstei de 17 ani. Il ambaleaza cum stie el mai frumos, se prezinta la noua resedinta a familiei si apuca sa vorbeasca putin cu Kim. Si cu fosta sotie, care nu mai este Lenny este Lenore (femeie serioasa, ce credeati?!), si pe mine una m-a enervat din primele secunde pana la sfarsitul filmului. Desi Kim se bucura mult de cadoul primit, uita de el in vreo 5 minute, pentru ca noul ei tatic ii luase, de ziua ei, un cal. Mda, un cal viu. Asa ca statia de karaoke nu mai avea mare farmec.
Bla bla, bietul Bryan e la pamant, isi vede in continuare de treaba, iar tocmai cand zicea ca face progrese in relatia cu Kim se trezeste ca domnisoara vrea sa plece la Paris cu o prietena. Desi e reticent in a-si da acordul, Lenore il asigura ca va fi bine, ca vor fi numai prin muzee, etc. Desi stabileste cateva reguli clare si incearca sa se asigure ca fetele vor fi in siguranta, descopera la aeroport ca preaiubita progenitura are de fapt in plan sa ii urmareasca pe U2 prin toata Europa. La concerte. Fain, asa-i? Din nou, fosta nevasta il calmeaza si ii explica ce safe vor fi ele la hotelurile de 5 stele unde aveau rezervari si cum isi face el atatea griji degeaba.
Dar cum ea probabil nu luase in calcul prostia extrema a prietenei lui Kim, Amanda, si nici naivitatea propriei fiice, fetele ajung in bucluc in primele 20 de minute de cand aterizeaza in Paris. Stau ele de vorba cu un presupus parizian, ii arata unde stau, ii spun ca sunt singure acasa si il indeamna sa vina sa le ia la o petrecere. Respectivul isi anunta “superiorii” si acestia vin sa le rapeasca pentru a face trafic de carne vie cu ele. Simple enough. Noroc cu bietul Bryan care vorbea la telefon cu fie-sa in momentul rapirii si apuca sa afle cateva informatii despre rapitori. Si apoi pleaca dupa ei. Interesant este ca un amic de-al lui de la SAS il informeaza ca respectivii traficanti albanezi obisnuiau sa ademeneasca fete din tarile Europei de Est (inclusiv Romania) promitandu-le joburi in Vest, pentru ca apoi sa le ia actele si sa le forteze sa se prostitueze (absolut adevarat, am citit destule pe tema asta). Se pare ca au fost nevoiti sa scada costurile (probabil din cauza crizei economice) si acum le rapeau direct ca sa nu se mai complice cu transportul.
De-aici o intreaga urmarire ca la carte, in care Neeson isi dovedeste skill-urile de spion/agent secret si ii cauta pe rapitori pana in gaura de sarpe. Desi eu personal as fi batut-o pe fosta nevasta (“Fa, proasto, ti-am zis eu ca nu e o idee buna?!”) pana as fi facut-o mov la fata, probabil de dragul vremurilor Xmen (e Jane, daca nu v-ati prins), el a lasat-o in durerea si prostia ei.
Per total un film bun, cu ceva clisee tipice pentru Hollywood si cateva femei extrem, extrem de tute, dar cu un Liam Neeson cum nu l-am mai vazut si caruia rolul i se potriveste manusa. Nu e super eroul care ii salveaza pe toti si primeste la sfarsit medalii, dar, pentru fiica sa, “I’ll tear down the Eiffel Tower if I have to!”.
Enjoy!
Nota: pentru cei carora le arata foaaarte familiar Kim si nu stiu de unde s-o ia, aflati ca este insasi Shannon din Lost (primul sezon) care are o (scurta) relatie cu Sayid si este impuscata din greseala de Ana Lucia. Se pare ca acum are 17 ani si e virgina din nou. Ah, movies…:)
). Spatiile de depozitare, holurile, tejghelele, locurile unde se prepara mancarea, toate sunt chiar foarte curate si dezinfectate. Am inteles ca unele produse sunt facute chiar la noi, altele importate, majoritatea din Austria. Interesant este ca de exemplu, firma Eisberg, care are pachetele de salata si pe la Cora, Carrefour etc. este cea care produce salata pt Mc, iar ceea ce ei nu considera “conform standardelor” ajunge apoi la hypermarket. 
