Posted on | March 9, 2009 | No Comments
Cum trecuse ceva vreme de cand nu mai ajunsesem pe la teatru, am fost cadorisita de “Ziua Femeii” cu bilete la Eduard al III-lea, pusa in scena la Teatrul National. Opera i-a fost recent atribuita lui W. Shakespeare, iar la TNB este regizata de Alexandru Tocilescu, avandu-l in rol principal pe Ion Caramitru. 3 ore si 15 minute mai tarziu am iesit cu sentimente mixte din sala, si as vrea sa mi le pun in ordine spre a vi le prezenta aici.
Eduard al III-lea, marit rege al Engliterei, se afla in razboi cu Franta, al carei tron i se cuvine, dupa mama. Francezii insa nu par a fi de aceeasi parere, iar regele Frantei, Ioan al II-lea (Serban Ionescu) ii cere lui Eduard sa depuna juramantul de vasalitate. Pe de alta parte, regele Scotiei, David Bruce (Mihai Verbitchi) rupe alianta cu Anglia si ataca in nord, luand cu asalt castelul contesei de Salisbury.
In actul 1, Eduard conduce trupele pentru eliberarea castelului Salisbury, reuseste sa invinga, dar isi pierde avantul razboinic in momentul in care face cunostinta cu contesa, de o frumusete rapitoare, pe care decida sa o aduca in patul sau. Personal, mie cel mai mult mi-a placut aceasta parte. Asistam la multe momente comice, situatii de auto ironie, cat si la un joc actoricesc impecabil. Contesa insa este mai pragmatica decat regele si ii cere acestuia imposibilul: sa isi ucida regina, dar si pe contele de Salisbury, pentru a-si putea consuma dragostea fara a incalca juramintele matrimoniale. Trezit din reveria-i, Eduard decide sa se intoarca la razboi.
In actul 2 insa, desi jocul actoricesc se pastreaza excelent, actiunea devine relativ targanata. Se dau lupte intre Franta si Anglia, pe de o parte armata este condusa de Eduard insusi, pe de alta de catre fiul sau, Printul Negru – Eduard Print de Wales. Cei care au pus piesa in scena au dorit probabil o abordare “modernista”, care include o simulare de lupta intr-o animatie pe calculator (sau luata dintr-un joc, asta nu stiu), cateva imagini stil benzi desenate care ilustreaza lupta Printului Negru, dar si imagini proiectate din al 2-lea Razboi Mondial. De asemenea, costumatiile de lupta sunt, practic, echipamente de “bikeri” (motoristi, motociclisti, cum vreti sa le spuneti) colorate in culorile fiecarei armate, despre care inca nu sunt sigura daca au fost doar o proasta inspiratie a costumierilor sau o idee nonconformista a intregii puneri in scena. In plus, coloana sonora se compune din jazz si blues.
As vrea sa trag o concluzie si nu imi iese. As vrea sa stiu daca va recomand sau nu piesa. Poate tine de felul meu de a fi, mai conservator, faptul ca atunci cand cumpar un bilet la o piesa a lui Shakespeare, vreau sa vad Shecspir si basta. Din pacate, toate elementele asa-zis nonconformiste mie mi-au parut a reduce mult din dramatismul si forta a ceea ce ar fi putut fi Eduard al III-lea jucat si pus in scena “ca la carte”. E drept ca ar fi fost probabil mai greu de digerat, mai greu de urmarit. Iar jocul actorilor e minunat, in special al lui Caramitru, dar si al celor din jurul sau (de remarcat Regina Philippa – Simona Bondoc -, Printul Negru – Daniel Badale-, Ioan al 2-lea si fii sai – Dragos Stemate, Razvan Hincu – dar si comicul Lodowick, secretarul lui Eduard, interpretat de Andrei Aradits). Asa ca, daca vreti sa luati o gura de aer proaspat, o pauza de la televizor, sa va culturalizati un pic, merita sa vedeti pe scena din Sala Mare a Nationalului Eduard al III-lea. Insa nu cred ca este genul de piesa pe care as vrea s-o revad. Dar merita, ca experienta culturala.
Sa lupti cu vitejie, si sa-nvingi!”
Posted on | February 26, 2009 | 4 Comments
Cu exceptia cazului in care ati stat pe sub vreo piatra in ultima luna, cu siguranta v-a ajuns la urechi scandalul “romani versus italieni” (sau invers) atat de mediatizat din ultima vreme. Ce s-a intamplat? O gramda de lucruri: violuri, jafuri, accidente de masina, tabere din carton la periferia Romei, cersetori, crime, etc. Autori? Romanii. Sau rromii, tot aia e. Da, stiu ca nu e tot aia. Stiu ca rromii sunt doar o etnie (ba nu, nu sunt etnie ca n-au avut niciodata tara lor) care a ajuns din India in Romania prin bunavointa celor care s-au gandit ca e o buna idee sa-i faca sclavi, dar nu au anticipat forta si capacitatea lor de inmultire exponentiala. Ca atare, in cateva zeci de ani ne-am trezit cu tot mai multi. Si, in loc sa-i romanizam noi pe ei, ne-au rrrrrromizat ei pe noi. Manele? In toate autobuzele, la toate ferestrele, la toate nuntile si petrecerile. Telenovele de succes bazate pe viata rrrrrrrromilor in care actori de renume vorbesc cu “haoleu manca-ti-as”. Ziarele ii afiseaza cu mandrie pe prima pagina pe Adi Subdevoltatul Minune, Guta, Florin Salam, etc. Chiar si solisti de muzica usoara romani o dau pe manele pentru ca au mai mare succes.
Pe de alta parte, o parte din acest grup migrator s-a cam plictisit de Romania si de diversitatea gunoaielor ei si s-a prins ca in alte parti o poate duce mai bine. Asa ca si-au luat corturile si fustele si s-au translatat in Ieuropa da Vest. Normal, acolo cersitul merge mai bine. Asa se face ca, in fata unor monumente de valoare din istoria europeana, auzi invariabil “da si mie por favor“, “a dollar please te rog frumos” sau “un euro s’il vous plait”. Daca n-ai apucat sa incepi instant sa vorbesti in alta limba, mai intra in vorba uneori cu tine. Ca ce mai e “pe-acasa”, daca n-avem “ceva marunt” sau “stati linistiti, pe ai nostri nu ii operam”. Ai na, ai nostri?!?!
Si atunci, bietii europeni sunt confuzi saracii. Uite dom’le, romani si rromi. Nici nu e asa greu sa-i incurci. Cum diplomatia romaneasca doarme in papuci, nu se oboseste sa stea de vorba cu nimeni, sa explice situatia, etc, astia trag singuri concluziile si uneori o iau razna. Se vede cazul italienilor. Care au tras invataminte de toata jena pentru un popor european cu oaresce cultura (cel putin teoretic) si emit idei care mai de care mai fasciste: sa castram violatorii (unii au zis direct romani, altii au zis in general), sa nu mai lasam barbatii romani sa intre in tara, sa ii expulzam de unde au venit si tot asa. Asta in conditiile in care si ei, si noi, facem parte din marita UE si teoretic, zic teoretic, suntem cetateni egali.
Pe vremuri eram aratati cu degetul ca eram “rasisti” si ii discriminam pe tigani. Da, tigani, nu rromi, m-am saturat de cuvantul asta! Vai, bietii de ei, ce indura din cazua romanilor, ce greu le e in tara aia, vai vai. Cand au dat drumul la granite si sus numitii si-au facut resedinte de carton pe langa orasele lor din care au iesit puradei cu sutele, nu le-a mai convenit. Luati-i, sunt ai vostri. Cah, sunt violatori si lenesi si criminali si hoti si cersetori. Ce sa caute la noi, mars la loc la Romanica.
Si Romanica, saraca, se chinuie sa-i adopte. Altfel cum explicati ca, de exemplu, la universitatile de stat exista locuri speciale, de la buget, pentru potentialii studenti rromi. Daca vor, e nevoie doar sa vina la examenul de admitere si sa fie in stare sa faca de nota 5. Ca intra, si intra la buget, fara sa dea un ban din buzunar. Asta in conditiile in care la unele facultati ceilalti intra la taxa cu peste 8. Si credeti ca vine vreunul? La mine la facultate, din 5 locuri disponibile s-au ocupat vreo 3 parca, dar niciunul n-a mai ajuns pana la capat.
Nu vreau sa dau in stereotipii, sunt sigura ca exista si tigani de treaba. Care invata, ies din mocirla comuna si ajung departe. Dar atunci cand esti educat de mic ca scoala e doar o optiune si trebuie sa te insori la 12-13-14 ani, cand ti se arata ca daca cersesti castigi si 5000 de RON pe luna in timp ce daca termini o facultate ai salariul de inceput de 1500 e greu sa te desprinzi de acea lume. Si uite asa ajungem intr-un cerc vicios. Iar daca romanii ar trebui sa faca ceva, ar trebui sa se separe cat mai mult de asocierea cu tiganii. Sa nu mai asculte manele, sa nu mai poarte kilograme de aur la gat, sa nu mai imprumute din asa zisa “moda gipsy”, sa nu mai cumpere ziare cu Minune pe prima pagina. Trebuie sa ne detasam intai noi de ei, pentru ca daca noi nu o facem, cu siguranta cei care ne cunosc prea putin vor fi in stare. Iar cei in functii de conducere ar trebui sa-si miste posterioarele din fotoliile calde de diplomati, ministri, premieri si ce-or mai fi si sa se faca auziti. Ca si-asa in rest nu sunt prea ocupati.
Am zis!
Posted on | February 20, 2009 | No Comments
Cred ca filmul ar putea fi numit „Ze Pink Panzer Deux” si am reusi astfel sa rezumam toata actiunea. Sau toate motivele de ras cel putin…Am ajuns la cinema la
Pantera Roz 2 printr-o intamplare, dat fiind ca Hollywood Multiplex se jucase putin cu programul si Changeling nu mai rula la ora 19. Cum era pacat de toata graba de a ajunge la timp la film ca s-o lasam balta, am hotarat sa alegem primul film la rans, si s-a nimerit a fi acesta.
Desi sceptica de felul meu cand vine vorba de
sequels, mai ales cand vine vorba de
al 10-lea sequel am hotarat sa ii dau o sansa. Nu imi pare prea rau. Desi in copilarie am avut ceva contact cu seria de filme a lui Peter Sellers, nu imi aduc aminte mare lucru, iar anul trecut am reusit sa vad mai mult sau mai putin adormita primul film al cu Steve Martin in rol principal. Pentru cei care l-au vazut, as zice ca si acesta de acum se ridica la aproximativ acelasi nivel.
Intreaga actiune se concentreaza, desigur, in jurul diamatului roz supranumit
Pantera Roz care ne da bataie de cap din 1963 incoace. In cautarea lui, Jacques Clouseau,
ov corz, care ajunge sa faca parte in mod inexplicabil dintr-o
Dream Team multi-culturala de detectivi de prima mana. Printre ei un italian (Andy Garcia), un britanic (Alfred Molina) si un japonez (Yuki Matsuzaki). Acestia sunt si ei in cautarea propriilor comori nationale, furate de acelasi hot: The Tornado. Ce-a furat respectivul? Giulgiul din Torino, Magna Carta, Pantera Roz si, in final, inelul Papei. Intr-un cuvant (sau in 3), o nimica toata.
Distributia filmului este extrem de promitatoare, incepand cu eternul Steve Martin, legendarul Jeremy Iorns si terminand cu aparitia senzuala a Aishwarya-ei Ray. Kevin Kline este inlocuit de John Cleese care, mie personal, imi place mai mult in rolul Inspectorului Sef Dreyfuss. Din pacate insa, actiunea in sine este detul de previzibila si liniara, iar de ras, razi mai mult din cauza felului in care fiecare dintre detectivi stalceste limba engleza. Regasim multe glume pe tema asta din Pink Panther din 2006, dar de data asta toata treaba cu accentele este exploatata la maxim…pana devine un pic plictisitoare.
Se remarca in tot amalgamul Yvette Berenger interpretata de Lily Tomlin, care incearca si incearca si
tot incearca sa il invete pe Clouseau ce inseamna sa fii „politically correct”. De asemenea, Nicole este dulce si amuzanta in rolul sau de secretara timida, mai ales cand cuceritorul Vincenzo ii face curte asiduu.
Clouseau este magistral de imbecil, presarat din cand in cand cu momente de genialitate absoluta venite nu se stie de unde. Din pacate, rolul lui Jean Reno in rolul lui Ponton este redus vizibil, iar mie uneia mi-a cam fost dor de el.
Nu cred ca ar mai fi altceva de spus…un film usurel, usor stupid (uneori un pic mai mult stupid) de vazut dupa o zi grea de munca sau cand pur si simplu nu ai chef sa te gandesti mai mult de 5 minute cine ar putea fi „baiatul rau” care fura artefacte. Recomandat in special pentru cei care se distreaza de fiecare data cand aud un francez spunand „op” in loc de hope si „ev” in loc de „have”. Cam atat…
Posted on | February 17, 2009 | 1 Comment
O persoana
foarte draga mie (nu spui cine, persoana importanta!) a castigat la editia de anul acesta a festivalului international de publicitate
AdPrint (ce s-a desfasurat la Poiana Brasov, in perioada 12-15 februarie) un “ingeras de bronz”, sau,
pour les connaisseurs, un “Bronze Angel” la categoria
fast moving consumer goods. Mi-am permis sa postez aici printul castigator alaturi de multe, multe felicitari
. Sa te bucuri de el!
Pentru curiosi, lista completa a castigatorilor aici.
Posted on | February 16, 2009 | No Comments
Trailerul acestui film mi-a atras atentia inca de acum cateva luni, drept pentru care l-am asteptat cu drag, sperand la inca un succes pe stilul Ratatouille. Dat fiind ca soarecii au fost un leit-motiv al desenelor animate cam de la Tom si Jerry incoace, nu ma asteptam in niciun caz la o dezamagire.
Dar iata ca nici macar cel mai simpatic soricel cu urechi cat farfuriile nu poate salva un film cu atatea minusuri. Desi de la bun inceput pelicula a fost creata dupa o poveste pentru copii (la baza sta cartea scriitoarei Kate DiCamillo intitulata The Tale of Despereaux: Being the Story of a Mouse, a Princess, Some Soup, and a Spool of Thread) ca fiind special pentru copii si notata in consecinta (pentru toata audienta mai exact), sunt scene, intorsaturi de situatie, idei si imagini total nepotrivite pentru micutii de, sa zicem, mai putin de 12 ani. Sunt sigura ca la cinema multi dintre ei fie s-au plictisit de moarte, din cauza unui scenariu bizar, greu de inteles si fara noima chiar si pentru un adult, fie s-au speriat si au tras concluzii eronate despre anumite situatii si concepte in viata din cauza unor scene morbide, al unui scenariu nefiresc (mai ales intr-un film adresat celor mici) si al unui amalgam de personaje si actiuni nelegate intre ele si fara niciun fel de baza solida.
Firul povestii nici macar nu se concentreaza pe Despereaux, soarecele “mignon” cu urechi imense, ci mai are cel putin alti doi eroi. Primul apare in scena sobolanul Roscuro, venit de peste mari si tari in regatul Dor, unde supa este preparatul preferat al supusilor sai. Printr-o intamplare nefericita, ajunge sa aterizeze direct in supa reginei care face infarct si moare pe loc (prima situatie absolut horror pentru copii, mai ales ca initial nici nu iti dai seama de ce se intampla prea bine). Regele, indurerat si fara o minte prea limpede interzice…supa si sobolanii. Astfel acestia sunt ucisi daca sunt prinsi iar cei ce reusesc sa se salveze ajung in pivnita palatului, departe de lumina si oameni. Printre ei si Roscuro, caruia ii e dor de viata sa libera, in bataia soarelui. Printesa regatului, Pea, ajunge sa stea mai toata ziulica inchisa in camera sa, de unde plange soarta intregului popor, dat fiind ca lipsa sobolanilor si a supei au dus, pare-se, la schimbari climaterice nebanuite: de plouat nu mai ploua, dar cerul este acoperit constant de o patura de nori negri.
A doua poveste este chiar cea a lui Despereaux, nascut in “Mouseland”, tot undeva in incinta palatului, cu ochii deschisi si cu urechile deosebit de mari. In antiteza cu confratii sai, el este curajos si isi doreste sa exploreze lumea inconjuratoare, fara a lua in seama capcanele de soareci, pisicile sau cutitele. Din acest motiv (?!!) ceilalti soricei il izgonesc, ba chiar il condamna sa traiasca in “Ratland”, in pivnita (din nou, o scena ingrozitoare, asemanatoare unei executii), de unde trebuie sa se descurce cum o putea.
Povestea numarul 3 este legata de o fata saraca, urata (desenata izbitor de asemanator cu porcii din jurul ei) care ajunge sa lucreze la castel ca “servitoare pesronala” a printesei. In mintea ei, ea insasi este o printesa, dar pe parcursul filmului mi s-a parut ca dementa ia locul acestei idei aparent nevinovate.
Surprinzator, toate aceste povesti ajung sa se lege in final, dar fara o logica reala (sau cel putin eu n-am gasit-o). Dupa cum spuneam, este un desen animat intunecat, trist, lugubru chiar, iar umorul promis in trailer lipseste cu desavarsire. Cred ca am zambit putin cand l-am vazut prima data pe Despereaux, atat. Din punct de vedere grafic, as spune ca nu avem de-a face cu cine stie ce capodopera. E interesant de observat ca animalutele sunt conturate cu mare precizie si chiar simpatice uneori, in timp ce oamenii sunt absolut hidosi cu totii. Pixar se descurca mult mai bine la capitolul asta, clar.
Morala? Ceea ce parea un film promitator prin eroul haios, actorii alesi unul si unul (Matthew Broderick, Dustin Hoffman, Emma Watson, Sigourney Weaver, etc.) si trailerul amuzant s-a transformat intr-o deceptie. Nu zic sa nu-l vedeti, dar nu isi merita clar banii dati la cinema. Mai bine asteptati sa inchiriati dvd-ul. Daca aveati de gand sa mergeti cu copiii, mai bine le cumparati cartea, riscati mai putine cosmaruri.
Posted on | February 13, 2009 | No Comments
E momentul sa ma laud cu noua mea “functie”, aceea de colaborator al filmblog.ro . Se pare ca review-urile mele vor servi unui public mai larg decat cel fidel blogului de fata, ceea ce nu poate decat sa ma bucure. In caz ca va intereseaza, postarile mele de acolo sunt semnate Bianca, iar pana acum sunt 2 mari si late, una despre Valkyrie si una despre Still Waiting (o porcarie de film!!!). Nu va faceti griji, voi continua sa scriu si pe aici, fie despre filme mai vechi care nu-si au locul acolo, carti, teatru, etc. Acum vroiam doar sa explic de ce la sfarsitul unora dintre postari va aparea “Articol scris pentru http://www.filmblog.ro/” . Lectura placuta in continuare!
Posted on | February 12, 2009 | No Comments
M-am gandit sa va descretesc fruntile si sa postez aici un mail cu dialoguri reale din controlul de trafic aerian. Se vede ca unii au simtul umorului si in situatii tensionate…:)
Thought of sharing these with you, personally I thought they were a lot of fun and even more fun when you think that these are actual air traffic control exchanges from various sources:
=========================
Tower: “Delta 351, you have traffic at 10 o’clock, 6 miles.
” Delta 351: “Give us another hint! We have digital watches!”
=========================
“TWA 2341, for noise abatement turn right 45 degrees.”
“Center, we are at 35,000 feet. How much noise can we make up here?”
“Sir, have you ever heard the noise a 747 makes when it hits a 727?”
=========================
O’Hare Approach Control to a 747: “United 329 heavy, your traffic is a Fokker, one o’clock , three miles, Eastbound.” United 239: “Approach, I’ve always wanted to say this…I’ve got the little Fokker in sight.”
=========================
A DC-10 had come in a little fast and thus had an exceedingly long roll out after touching down. San Jose Tower Noted: “American 751, make a hard right turn at the end of the runway, if you are able. If you are not able, take the Guadalupe exit off Highway 101, make a right at the lights and return to the airport.”
=========================
A Pan Am 727 flight waiting for start clearance in Munich overheard the following: Lufthansa (in German): “Ground, what is our start clearance time?” Ground (in English): “If you want an answer you must speak in English. Lufthansa (in English): “I am a German, flying a German airplane, in Germany . Why must I speak English?” Unknown voice from another plane (in a beautiful British accent): “Because you lost the bloody war.”
=========================
One day the pilot of a Cherokee 180 was told by the tower to hold short of the active runway while a DC-8 landed. The DC-8 landed, rolled out turned around, and taxied back past the Cherokee. Some quick-witted comedian in the DC-8 crew got on the radio and said, “What a cute little plane. Did you make it all by yourself?” The Cherokee pilot, not about to let the insult go by, came back with a real zinger: “I made it out of DC-8 parts. Another landing like yours and I’ll have enough parts for another one.”
===========================
German air controllers at Frankfurt Airport are renowned as a short-tempered lot. They not only expect one to know one’s gate parking location, but how to get there without any assistance from them. So it was with some amusement that we (a Pan Am 747) listened to the following exchange between Frankfurt ground control and a British Airways 747, call sign Speedbird 206.
Speedbird 206: “Frankfurt , Speedbird 206 clear of active runway.”
Ground: “Speedbird 206. Taxi to gate Alpha One-Seven.”
The BA 747 pulled onto the main taxiway and slowed to a stop.
Ground: “Speedbird, do you not know where you are going?”
Speedbird 206: “Stand by, Ground, I’m looking up our gate location now.”
Ground (with quite arrogant impatience): “Speedbird 206, have you not been to Frankfurt before?”
Speedbird 206 (coolly): “Yes, twice in 1944, but it was dark, and I didn’t land.”
==========================
While taxiing at London’s Gatwick Airport, the crew of a US Air flight departing for Ft. Lauderdale made a wrong turn and came nose to nose with a United 727. An irate female ATC ground controller lashed out at the US Air crew, screaming:
“US Air 2771, where the hell are you going? I told you to turn right onto Charlie taxiway! You turned right on Delta! Stop right there. I know it’s difficult for you to tell the difference between C and D, but get it right!” Continuing her rage to the embarrassed crew, she was now shouting hysterically: “God! Now you’ve screwed everything up! It’ll take forever to sort this out! You stay right there and don’t move till I tell you to! You can expect progressive taxi instructions in about half an hour and I want you to go exactly where I tell you, when I tell you, and how tell you! You got that, US Air 2771?” “Yes, ma’am,” the humbled crew responded.
Naturally, the ground control communications frequency fell terribly silent after the verbal bashing of US Air 2771. Nobody wanted to chance engaging the irate ground controller in her current state of mind. Tension in every cockpit out around Gatwick was definitely running high.
Just then an unknown pilot broke the silence and keyed his microphone, asking, “Wasn’t I married to you once?”
Preferatele mele sunt 2, 5 si 7. Nu va e dor sa va urcati in avion?!
My favourites are 2,5 and 7 . Don’t you just miss being on a plane? 
Posted on | February 10, 2009 | No Comments
We have to show the world that not all of us are like him. Otherwise, this will always be Hitler’s Germany.
Dupa seria de filme mai putin reusite pe care le-am tot criticat, am vazut in sfarsit aseara un
film bun. Un film cu intriga, actiune, personaje interpretate impecabil, un film fidel adevarului istoric care aduce in lumina fata ascunsa, innabusita a Germaniei naziste. Ii vedem in sfarsit pe aceia care s-au opus, care au realizat ca Fuhrer-ul nu era altceva decat un om bolnav cu ambitii devastatoare, care si-au dorit sa lupte pentru Germania, nu pentru Hitler.
Pana la acest moment erau multi (si aici ma includ si pe mine) care nu stiau ca nu mai putin de 15 atentate la viata lui Hitler au fost impiedicate. Ultimul, Operatiunea Valkyrie a fost poate cel mai aproape de reusita si numai un noroc chior l-a salvat pe dictator. Desigur, nu putem sa nu ne gandim ca, daca ar fi avut succes, istoria si harta lumii ar fi aratat altfel astazi. Pentru cei care se plang ca le-am stricat finalul, are you kidding me?!
E interesant de remarcat ca oamenii merg si la filme carora le cunosc prea bine sfarsitul. Titanic, King Kong, Troia, au marcat semnificativ la box office si asta pentru ca nimeni nu se ducea sa vada ce s-a intamplat ci cum s-a intamplat. Acelasi lucru este valabil si in cazul Valkyrie. Dat fiind ca Hitler a trait bine mersi pana 30 aprilie 1945 (in timp ce operatiunea avut loc in 1944) putem singuri trage concluzia ca intreg planul a esuat.
Dar in film, nu despre asta e vorba. In schimb, ni se infatiseaza oameni cu un ideal, nationalisti pana in maduva oaselor dar convinsi ca
Fuhrer-ul nu este raspunsul pentru o Germanie “sacra”. In prim plan este colonelul Claus von Stauffenberg interpretat de Tom Cruise. Desi actorul nu este neaparat pe placul meu in general, el reuseste sa creeze o imagine puternica, veridica a personajului sau. Pe langa
asemanarea izbitoare, Cruise joaca excelent si pune la bataie mult mai mult decat o “pretty face” (chiar nu este casul de data asta). Colonelul Stauffenberg a luptat pentru Germania in Tunisia, unde in urma unui atac si-a pierdut mana drepta, 2 degete de la mana stanga si ochiul stang. Loialitatea sa fata de Hitler isi pierduse de mult din intensitate, dar in urma mutilarii sale pe campul de lupta decide sa actioneze, prin orice mijloace pentru a scapa Germania si Europa de tiran. Din fericire pentru el, nu este singurul cu aceasta idee. Astfel se intalneste cu un grup de rezistenta, format chiar din cativa generali si politicieni “sustinatori” ai lui Hitler care comploteaza de mult timp sa il inlature
pe Fuhrer. Ultimul lor plan esuase si se straduiau sa gaseasca unul nou care sa ii elimine atat pe Hitler cat si pe Himmler, seful SS. Ceea ce Stauffenberg observa este ca acestia nu aveau idee in legatura cu ceea ce vor face
dupa asasinatul dictatorului si le aduce aminte ca SS-ul si armata ii vor executa fara prea mult timp de gandire.
Astfel intra in scena Operatiunea Valkyrie, initial creata pentru un caz de urgenta nationala, in care armata era convocata si trimisa sa stapaneasca o eventuala revolta din partea muncitorilor din statele ocupate. Stauffenberg aduce cateva “modificari” operatiunii si reuseste sa obtina semnatura lui Hitler. Astfel, noul plan urma sa mobilizeze armata catre Berlin unde trebuiau arestati toti membri SS si acuzati de asasinat. Apoi intreg guvernul ar fi fost asediat iar noua conducere isi intra in drepturi.
Privita in ansamblu, Operatiunea Valkyrie poate fi numit poate cel mai meticulos si mai bine pus la punct plan dintre atentatele la viata lui Hitler. O bomba urma sa fie detonata chiar in “Barlogul Lupului”, chiar langa Fuhrer, lasandu-i acestuia un minim de sanse la supravietuire. Se spune ca rezistenta mesei a fost cea care i-a salvat viata. In fapt, factorii au fost multipli, circumstantele foarte putin, dar in acelasi timp suficient de diferite de ceea ce fusese estimat, iar norocul de partea lui Hitler.
Ce a urmat este lesne de inchipuit. Participantii la rezistenta au fost “judecati” in pripa si executati unul cate unul. 9 luni mai tarziu Germania nu a mai putut face fata Armatei Rosii iar Fuhrer-ul s-a sinucis impreuna cu “proaspata” sa sotie, Eva Braun.
Actiunea filmului este trepidanta, rapida, coerenta, naucitoare. Vedem ca Germania a insemnat mai mult decat lagare de concentrare si razboi sangeros. Realizam ca au existat oameni dispusi sa-si sacrifice viata pentru tara lor, asa cum ar fi trebuit sa fie (tara, nu oamenii). Iar altii au avut suflete meschine si prea putin curaj sa faca ceea ce simteau ca trebuie facut. Ajungem la un moment in care ne intrebam daca tradarea este intr-adevar asasinatul Fuhrer-ului sau mai degraba executia celor care complotau pentru asta.
De remarcat actorii din plan secundar, printre care Bill Nighy (in cel mai serios rol in care eu personal l-am vazut vreodata), Kenneth Brannagh, Carice van Houten, Tom Wilkinson, Terence Stamp. Ei isi sustin personajele admirabil, fara accent nemtesc de duzina, fara exagerari inutile dar cu pasiune debordanta. Si parca vezi in ei undeva, adanc, mandria celor care si-au sacrificat viata pentru Germania sacra.
Va recomand filmul cu caldura. Pentru cei care cauta veridicitate, va spun ca filmul a fost recomandat de profesorul meu de geopolitica, Silviu Negut, care ne-a spus ca relatarea coincide cu ceea ce s-a intamplat cu adevarat pana la cele mai mici detalii (iar eu il cred pe cuvant). Mergeti sa vedeti un film cu o concluzie naucitoare: “You can serve Germany, or the Fuhrer. Not both!”
Edit: pe afisul din post apare release date ca fiind pe 8 august 2008. Aceasta a fost schimbata de mai multe ori, pentru ca in final filmul sa fie lansat pe 25 decembrie 2008 (o data destul de nefericita, as spune eu…).
Posted on | February 9, 2009 | No Comments
Am descoperit cautand intens pe net un desen foarte dragut care ne arata cum sa fim mai ecologici, cum sa minimizam urmele lasate pe Pamant pentru ca si nepotii si stranepotii nostri sa se poata bucura in voie de el. Poza am luat-o de
aici, unde gasiti si multe alte sfaturi legate de ecologie, reciclare si fenomenul “Earth Hour”. Stay tuned, voi reveni cu siguranta la aceasta tema.
Posted on | February 8, 2009 | No Comments
Si va povestesc un pic despre opinia mea cand vine vorba de sistemul medical din Romania. Niciodata n-am simtit mai mult dorinta de a scrie despre asta. Poate mai ales in urma diverselor evenimente si campanii mediatice, poate din cauza ca sunt afectata direct de asta, prin numeroasele legaturi pe care vrand nevrand le am cu lumea medicala, poate pur si simplu pentru ca simt nevoia sa ma revolt, macar online, macar putin.
Cand am citit cu o seara in urma scrisoarea deschisa (vezi postul anterior) a unui medic satul sa tot stranga din dinti, satul sa isi dea si sufletul la munca pentru a fi blamat apoi de presa, un medic “de seama” de la noi (nu, nu stiu cine este, dar un chirurg in domeniul cardio-toracic dintr-un spital “bogat” din Romania nu poate fi decat unul cunoscut, stimat si care are totusi acces la tehnologie, resurse, medicamente) am realizat cat de nedrept este ceea ce se intampla. Vin niste jurnalisti fara scrupule, fara mare educatie (ma refer strict la aceia care fac asemenea magarii, nu la intreaga tagma, mi se pare o prostie incredibila sa judeci oamenii dupa stereotipii, dupa meseria pe care o au, etc.) dar cu mult tupeu si incep sa dea in medici in stanga si in dreapta. De ce? Pai asa facem reforma. Nu, idiotilor, asa ii facem pe cei care au un dram de talent, indemanare, experienta, sa se care naibii mai repede de aici!
Intai si intai vreau sa ii “pomenesc” pe cei de la
Realitatea TV. Un post TV “vizionar” in momentul aparitiei, dar din ce in ce mai murdar si politizat pe masura ce a trecut timpul. Initial am zis ca faptul ca se tot legau de medici este un bun semnal de alarma. Poate vedem si noi dom’le ce se intampla in sistemul sanitar din Romania. Poate se autosesizeaza alde Casa de Asigurari de Sanatate sau dom’ ministru si rezolvam so noi ceva. Poate observam ca medicii sunt prost platiti si de-aia se ajunge la situatia
plic-servicii medicale. Poate poate. Ei as! Tot ce observam, sesizam este cum, vai Doamne, medicii romani nu-si fac meseria. Vai, vai, incapabilii, egoistii, lacomii de ei care nu se uita la tine decat daca le pui bani in buzunar. Ajung sa vad la televizor aberatii gen “o femeie a murit in nu stiu care spital iar familia acuza medicii ca n-au facut operatia la picior cum trebuie ceea ce a dus la o infectie si d’aia a murit. La autopsie s-a descoperit ca femeia a murit de la insuficienta renala si hepatica provocate pare-se de pastile de slabit. Dar mai facem o autopsie sa
fim siguri ca nu-i putem acuza pe medici de niciun fel”.Fir’ar ei de medici! Scuzati limbajul prea putin “jurnalistic”. Cu alte cuvinte, tot ce incercam sa facem este sa acuzam cadrele medicale. Ce daca un om avea cancer de plaman in stadiu terminal? Nenorocitii aia de doctori n-au fost in stare sa-l salveze. N-au fost in stare sa scoata din el ce au facut 50 de ani de tutun si un cancer agresiv si sa-l faca voios si sprinten ca la 20 de ani. Oamenii mai si mor. Atat in spitale cat si acasa. De ce in spitale
se considera din oficiu ca n-ar trebui sa se intample asta este peste puterea mea de intelegere. De unde pana unde este spitalul un loc magic unde ne facem toti bine? Cu toata aparatura moderna, cu toti specialistii, sunt boli cu care medicina inca n-a terminat de luptat. Uitati-va la Patrick Swayze, la Audrey Hepburn, la fiul lui John Travolta. Credeti ca ei n-au avut parte de cele mai bune ingrijiri medicale? Credeti ca n-au primit medicamente de sute de mii de dolari? Credeti ca n-au avut zeci de asistente care sa ii ingrijeasca? Uneori,
bolile sunt mai puternice decat noi. Oricat de dureros suna asta, e adevarat. Mor oameni tineri, copii nevinovati, dar asta e legea firii, mult mai presus de medici. Medicii nu sunt zei, nu sunt atotputernici. Niciun medicament pe lumea asta nu poate intoarce timpul cu zeci de ani de batjocura a propriului organism. Si nici nu poate “anihila” o boala necrutatoare (oricare ar fi ea), despre care nu se stiu inca destule.
Pentru cei care se uita la Grey’s Anatomy, House MD, ER, Private Practice…nu, nu sunt acestea referinte pentru sistemul sanitar american, nici pe departe. Dar vedem ca si acolo se mai moare. Ca si acolo medicii sunt depasiti uneori de situatie. Ca si acolo se greseste. Insa macar acolo, daca te faci medic, nu ai grija zilei de maine. Si nu pentru plicurile pacientilor muncesti. Muncesti pentru ca statul, sistemul te respecta si nu-ti faci probleme pentru plata chiriei sau scoala copilului. Ne-am obisnuit prea mult cu gratuitate. Totul sa “ni se dea”, “sa ni se faca”. Statul, divinitatea, oricine, “sa faca”. Asteptam solutii venite din cer si pastile minune care sa ne rezolve in 3 zile. Uitam multe cand vine vorba despre propria persoana. Uitam ca un medic rezident are un salariu de nimic, ca poate cel care ne vede in acest moment a petrecut ore intregi in garda ca sa aiba cu ce sa isi intretina familia (asta daca garda a fost platita, desigur), ca sunt bolnavi care chiar au urgente (recent Salvarile s-au confruntat cu o noua problema: pacienti gripati, raciti, cu un pic de febra sau cu indigestii sunau la urgenta pentru a primi “vizite la domiciliu” pentru ca din cauza vremii urate nu mai catadicseau sa se deplaseza la medicul de familie. Concluzia? Salvarile supra-solicitate si medicii de familie acuzati ca nu se ocupa de problemele minore ale pacientilor lor. Pacientii? In niciun caz vinovati!). Vreti sa va spun ce a patit un medic de familie intr-o zi? A fost sunat de un tanar absolvent de facultate care dadea admitere la master si rugata sa vina si el pana la el acasa sa-i aduca adeverinta medicala cum ca ar fi apt de admitere. Nu, nu era bolnav, nu avea alta urgenta. Ca el nu prea are timp sa vina la cabinet. Ma intreb ce mai asteptam de la medici? Sa vina seara sa ne spuna noapte buna? Sa stea cu noi sa ne supravegheze alimentatia? Sa ne pazeasca sa nu ne apucam de fumat sau de droguri? Astept idei, sunt sigura ca multi nu duc lipsa.
In urma cu vreo 6 luni, mai exact pe 15 iulie 2008, un medic a fost ucis de fratele unei paciente caruia nu putuse sa ii dea reteta pentru ca se schimbasera listele de medicamente compensate. Ce concluzie a tras presa din acest fapt? Haideti sa vedem de ce l-a omorat pacientul pe medic, mai exact, ce a facut medicul asa de rau de l-a determinat pe ala sa-i taie jugulara. Cu ce a fost medicul de vina (pentru ca, nu-i asa, trebuie sa fi fost de vina cu ceva) de bietul pacient a ajuns sa-l omoare. A existat si o emisiune pe tema asta, la Realitatea, of course, cu efervescenta Andreea Cretulescu si magistral de incompetenta Mihaela Radulescu. Daca nu ma insel, au mai fost si altii, dar nu prea au avut ce si cum sa spuna. Doamnele sus mentionate au acaparat discutia, moderatoarea – cu creierul cat al gainii in coma – si invitata – cu opinii puternice si nesustinute de absolut nicio baza – s-au intrecut in a besteli sitemul sanitar romanesc. Vociferau, isi dadeau cu parerea, aratau adevarata latura a sanatatii in Romania, in timp ce rudele in doliu ale bietului medic isi vedeau sotul/tatal/fiul inmormantat “prea devreme”. Sa vedem si cu ce gresise el. Nu eliberase o reteta pentru o pacienta cu tulburari nervoase pe care fratele ei venise sa o ridice. De ce? Pentru ca onor ministerul schimbase listele de medicamente compensate, iar listele noi intrau in vigoare abia in ziua urmatoare. Asa ca fratele pacientei a fost rugat sa revina a doua zi. A fost, se pare, prea mult pentru el si acesta a decis sa-si faca dreptate taindu-i gatul omului care ii ingrijise familia ani de zile. Iar presa, ah, marita presa, cauta motive si circumstante atenuante. Normal.
De ce nu se cauta circumstante atenuante si pentru medicii huliti si pusi la zid la Slatina sau la Satu Mare. “Au omorat un om”, asa se spune. Asa si? Gorbunov a omorat 2 si acum umbla liber pentru ca are glaucom, saracul. Nu ma intelegeti gresit, nu apar niciun medic care nu si-a facut o farama de timp sa vada si sa diagnosticheze un pacient. Nu apar un sistem birocratic imbecil in care stai pe culoarele spitalelor cu orele si uneori ajunge sa fie prea tarziu. Spun doar ca, asa cum criminali cu sange rece se pot plimba in voie pe motiv de glaucom, asa si medicii in cauza ar trebui lasati sa-si spuna punctul de vedere inainte de a fi pusi la zid.
Doctorii romani au ajuns sa lucreze cu pistolul la tampla. Au ajuns sa se intrebe daca nu cumva pacientul, desi aparent multumit, nu se va duce apoi la cine stie ce post tv sa se planga ca nu a fost tratat corespunzator. Oamenii sunt incurajati sa spuna, vai, prin ce au trecut prin spitalele romanesti. Ce chinuiti au fost si ce de bani au trebuit sa dea. S-au gandit ei oare, ca aveau optiunea unui sistem privat? Ca daca tot trebuiau sa dea bani, puteau sa dea bani la o clinica particulara unde nu e nevoie de niciun fel de
stimulente pentru ca cei de acolo au cu ce sa-si plateasca intretinerea. Desigur, acolo e mai scump. Si asigurarea aia medicala nenorocita de 7% sau cat naiba mai e ar trebui sa le
asigure servicii medicale la standarde occidentale. Multi nici nu o platesc ei de fapt. Copiii, anumiti pensionari, veteranii, studentii, femeile casnice/gravide/lauze, pensionarii de boala, somerii etc. (vezi
aici ,articolul 213, alin 1) nu prea constribuie la bugetul CNAS. Practic, ramanem cam cu jumatate din populatie sa plateasca intr-adevar asigurari. E adevarat ca nu prea avem idee
unde se duc si banii astia dar asta iar nu este vina medicilor. De servicii medicale toata lumea se bucura. Si trebuie sa le spun celor care se tot plang ca daca nu au “marcat banul”, pacientul, ruda de-a lor sau prieten, a murit din cauza proastei ingrijiri medicale: sa ne intelegem: Un medic a depus un juramant. Nu stiu cata valoare mai are in zilele noastre, dar este totusi un juramant. Si cei care s-au facut medici in Romania nu s-au facut pentru bani. Pentru ca se stie prea bine cum merg lucrurile. Asa ca-mi vine greu sa cred ca un om care a facut 6 ani de facultate plus multi altii de rezidentiat sau mai stiu eu ce este in stare sa
ucida un om pentru ca nu a primit
suma corespunzatoare. Poate o asistenta are de ales pe care pacient il ingrijeste mai cu spor. Dar chiar credeti ca este posibil ca un medic sa opereze mai bine sau mai prost in functie de ce a gasit in plic?!
Realizez ca scriu de o ora si jumatate cel putin si nu mai reusesc sa ma opresc. Toata viata am auzit cand venea vorba de medici ori injurii legate de cat de prost au fost tratati ori replici de genul “stim noi cati bani castiga doctorii extra deci stim noi ca au bani”. In primul rand nu sufar persoanele care au ca hobby “facutul socotelii” altora. Dar asta e o alta discutie. Dar as vrea sa inchei dandu-va cateva exemple de mita primita de medici cunoscuti mie de-a lungul timpului. Mita vazuta (deci nu inventata) de mine, uneori live la cabinet, alteori acasa: un drops invelit in hartie de ziar, un sutien din macrame uzat, gaini (dead or alive), oua, benzina (asta mai demult), 2 lei noi, garoafe, ciocolata, cafea de absolut toate felurile (inclusiv nechezol in vremuri mai grele), pesti de sticla (stiti voi de care), sapun, bibelouri, vin, tuica, portocale, mere, vinete, castraveti, struguri, alte vegetale, si as putea continua la nesfarsit. Si poate acum va ganditi ca asa se fac marile averi. Nu ii condamn pe pacientii care s-au prezentat cu “plocoane”, ei doar au vrut sa faca un gest frumos. Si au adus ce si-au permis. Si e normal, dat fiind ca majoritatea sunt pensionari, grav bolnavi, care isi numara banii pentru medicamente si apoi vad daca le mai ramane si lor ceva. Dar sumele exorbitante vehiculate in presa nu-si au rostul. Prea putini sunt cei care le primesc. Prea putini cei care tin cont de asta in momentul in care isi fac meseria. Dar ei sunt aratati cu degetul si vina aruncata asupra intregii bresle. Dupa mine, e acelasi lucru cu a spune ca “blondele sunt proaste”, “femeile conduc prost”, “barbatii gandesc cu…”, “evreii conduc lumea” etc. Sterotipii create de imbecili pentru alti imbecili. Axiome create din nimic pentru cei care n-au ce face si le cred. E trist ca o meserie atat de frumoasa, de dedicata facerii de bine ajunge sa fie terfelita in noroi de neaveniti. E trist ca pacientii intra pe usa spitalului/cabinetului medical pregatiti sa fie tratati prost si sa se ia la cearta sau sa submineze orice parere ar avea medicul. Doar ei stiu mai bine. Ca doar la medicina si politica se pricepe toata lumea.
Ma opresc, ma opresc. Am scris prea mult si in general postarile lungi nu prea sunt agreate. Dar mai am multe de scris. Si poate pana data viitoare se va schimba ceva, cine stie. Dar eu nu prea mai trag sperante. In schimb ma gandesc la cei care au ales drumul medicinei si le doresc sa apara o minune. Daca nu, sa nu o mai astepte. Sunt atatia altii care stiu sa aprecieze coatele roase atatia ani pe bancile facultatii. Mergeti si gasiti-i!
Va salut si va doresc multa sanatate!
« go back —
keep looking »
