Posted on | January 8, 2009 | No Comments
In sfarsit o ninsoare “ca’n povesti” si pe plaiuri bucurestene. Momentan nu am niciun gand sa imi stric bucuria cu ideea traficului, strazilor necuratate samd. O sa ma bucur de ninsoare, atat cat tine. Let it snow!
Posted on | January 8, 2009 | No Comments
E usor a scrie versuri/ Cand nimic nu ai a spune…nu va speriati, aici incep si se termina citatele din Eminescu. Dar, ce sa-i faci, nu m-am putut abtine. Cum de m-a trasnit ideea unei asemenea trimiteri? Simplu. Am avut o mare si incredibila revelatie: blog-urile sunt, majoritar, scrieri despre…nimic. In 70% din cazuri nu aduc informatii noi, nu deschid calea cunoasterii…sunt pur si simplu lansari in cyber-space ale parerilor unora si altora, printre care am ajuns sa ma aflu si eu, acum. Si, ca sa trec la subiect (probabil inutil si el), m-am hotarat sa incerc sa includ in postari si cate ceva cvasi-util, macar pentru un cititor, 2 acolo – ca sa pot spune ca nu umplu internetul degeaba.
Si astfel a venit ideea unei recenzii. Ma rog, mai mult e rezumatul rezumatului unei recenzii. De felul meu, citesc. Destul de mult chiar. Sunt genul ala de persoana, pe care daca o intrebi daca a vazut cutare film, iti raspunde sec:”Nu, dar am citit cartea”. Stiu, sunt tocilara. Asta e. Trebuie sa existe si din astia. Astfel, in speranta ca vor fi si altitocilari dornici sa citeasca in timpul liber si care nu stiu exact ce sa aleaga, am decis sa impartasesc cate o parere despre cartile pe care le-am citit si mi-au/nu mi-au placut, pentru a le da o mana de ajutor. Nu doresc sa postez zilnic cate o carte, ca as termina cam repede, dar macar din cand in cand, sa dam si cate o parere literara in spatiul vast al www.
Incep astazi cu o carte citita recent, A treisprezecea poveste. Aceasta reprezinta debutul literar al scriitoarei Diane Setterfield, si se adreseaza in principal persoanelor de sex feminin, as zice eu, scriitura amintind foarte mult de stilul surorilor Bronte si al lui Wilkie Collins. Este o carte care te tine foarte mult (si bine) in suspans, desi intinderea sa nu se compara cu cea a romanului “Femeia in alb” sau “Jane Eyre”. Pot spune cu mana pe inima ca mi-a fost foarte greu s-o las din mana, si am citit-o in 3 zile numai din cauza ca aveam, din pacate, si alte chestii mult mai prozaice de facut.
Pe scurt, A treisprezecea poveste este un roman despre adevar…si gemeni. Autoarea considera gemenii a fi un tip de oameni cu totul deosebiti, care nu pot functiona si trai in lume fara jumatatea lor de care au fost despartiti la nastere. In momentul in care, fortati de imprejurari, sunt obligati de vreun eveniment sa nu se mai vada, sa nu mai poata avea contact de niciun fel (de exemplu, moartea unuia dintre ei), ei isi pierd o parte din suflet, o parte din ceea ce le da definitia si ratiunea de a trai.
Margaret Lea este o tanara iubitoare de carti, care isi ocupa timpul cu scrierea biografiilor unor scriitori dragi ei, dar de multa vreme disparuti. Vida Winter este o scriitoare contemporana, care o alege pe Margaret pentru a-i spune povestea vietii ei; apare insa o problema: Vida si-a mai spus povestea…de 19 ori, de fiecare data diferit. De data aceasta insa a decis sa spuna adevarul. Acesta este insa poate mai impresionant si mai dureros decat oricare poveste, oricat de bine ticluita.
Scriitura romanului aminteste enorm de autorii britanici din secolul 19, fiind extrem de dinamica si detaliata, lasand cititorul sa-si puna felurite intrebari si raspunzand apoi la acestea in moduri cu totul surprinzatoare. Exista similaritati cu intrigi din romanele literaturii englezesti clasice, care vor iesi imediat in evidenta, dar nimic nu pregateste cititorul pentru finalul deosebit de intrigant si neobisnuit.
Ca o concluzie, recomand cu caldura aceasta carte. Se poate spune ca, fara preaviz, ne-ar fi greu sa ne dam seama ca Diane Setterfield si-a facut debutul cu acest roman. El pare opera unui scriitor mult mai experimentat si, de ce nu, mai in varsta decat este ea. Se poate spune ca a readus parfumul si amintirea literaturii clasice in prezent, cand as spune ca este mare nevoie de asa ceva.
Lectura placuta!
Posted on | January 4, 2009 | No Comments
Am fost ieri la film sa vad Australia, mult mediatizatul film epic avandu-i in rol principal pe Hugh Jackman si Nicole Kidman. L-am asteptat cu nerabdare si iata ca nu m-a dezamagit. O poveste complexa, desfasurata pe mai multe planuri, cu actori extraordinari si schimbari de situatie neasteptate.
Nu il consider un film “hollywoodian” in adevaratul sens al cuvantului pentru ca ilustreaza destul de veridic atacul japonezilor asupra Australiei la inceputul celui de-al doilea Razboi Mondial cat si nedreptatile comise impotriva “aborigenilor” de catre albii care tocmai ajunsesera in zona.
Pe Hugh Jackman, unul dintre actorii mei preferati, este pentru prima oara cand il vad intr-un rol de “manator” – drover – (traducerea nu imi apartine) nespalat, nebarbierit si mai tot timpul calare (pe cai, doamnelor, pe cai). Se poate observa clar din film de ce a fost ales cel mai sexy barbat al anului 2008 dar si de ce a fost nominalizat (si a si castigat) numeroase premii in cinematografie. Nicole Kidman are ca intotdeauna o prezenta diafana, eleganta si demna, chiar si cand e murdara de noroi pana in gat si calareste prin mijlocul desertului.
Concluzia? Un film ce merita vazut. 2 ore si jumatate pe care nici nu le simti (va recomand totusi sa nu luati cola mare la cinematograf), care iti lasa in minte imagini cu totul deosebite si parca dorinta de a-l revedea. Umor fin, actiune,drama, suspans si tot ce mai vreti de la o pelicula de calitate. Eu cu siguranta imi voi procura DVD-ul cand apare.
Enjoy!
Posted on | December 31, 2008 | 1 Comment
Va doresc un an nou “mai” bun si tot binele din lume. Dragoste, sanatate, belsug si impliniri va urez cu drag si inchin simbolic cu voi un pahar. La multi ani!
Posted on | December 27, 2008 | 2 Comments
Poate multi dintre voi au auzit deja de Fursecul Mecanic. Din Esquire, de pe net, poate de la prieteni sau chiar de pe acest blog (care, desigur, face parte tot din “net”). Pentru cei neavizati, pe scurt, este vorba despre un domn foarte amabil care face fursecuri absolut dementiale si le distribuie in Bucuresti (deocamdata cel putin), pe gratis. Fursecuri cu ingrediente organice, cumparate din alte tari, cu esente pure de vanilie si scortisoara si tot ce mai e bun prin camara. Gratis, va intrebati? Da, gratis. Numai ca trebuie, desigur, o asa-zisa contraprestatie pentru ele. Si culmea e ca aceasta nu e in favoarea producatorului de fursecuri. De exemplu, la inceput, trebuia sa scrii o povestioara in care sa demonstrezi ca meriti fursecurile. Mai apoi, erau intrebari mai mult sau mai putin dificile la care trebuia sa raspunzi in timp util pe mail. In general erau intrebari care necesitau oaresce cultura generala si nu doar acces la preamaritul Google. Acum insa, treaba e mai complicata. Fursecul pune indicii prin preaiubita capitala in locuri care mai de care mai interesante pe care doritorii trebuie sa le gaseasca, sa se pozeze langa ele si sa trimita repede reejor povestea si pozele pe mail.
La o cursa de acest gen am participat si eu recent, pe o vreme absolut odioasa intr-o noapte de sambata spre duminica. M-am plimbat prin tot Bucurestiul in cautare de indicii iar in prima noapte mai ca am renuntat. In disperare de cauza am dat un strigat de ajutor la 4 dimineata pe blogul sau. Degeaba. A doua zi insa, cu capul mai limpede si mai putina ploaie si frig, am dat de indiciul final. Am trimis pozele fericita si am asteptat rezultatul. Am nimerit in primii 10 si, acum cateva zile am primit si fursecurile. As zice ca au meritat inghetul si benzina. Poate unii nu pot intelege de ce ai alerga prin Bucuresti ca bezmeticul la 1 noaptea pentru o cutiuta de fursecuri. Dar e interesant sa afli ca o parte din Calea Rahovei este ingusta, si are o piata cu flori. Sau ca pe langa Parcul Carol exista un turn vechi care arata absolut terifiant noaptea, cu lumini palpainde. Si apoi, rasplata dulce face toata alergatura. Pentru ca eu personal n-am gustat asemenea fursecri bune (si organice!) in viata mea. Din pacate Fursecul Mecanic ne va parasi in februarie cand pleaca intr-o alta tara, unde asemenea initiative nu sunt privite cu scepticism si un milion de semne de intrebare. Speram ca si la noi incet incet sa “prinda” asa ceva. Poate in viitor o cafea mecanica, sau chiar o ciorbitza mecanica…cine stie?
Enjoy!
Posted on | December 25, 2008 | No Comments
Un Craciun fericit tuturor si un An Nou minunat! Va doresc tot binele din lume, belsug, sanatate si iubire sau, mai exact, citandu’l pe un bun amic: “Fie ca…” 
Sarbatori fericite!
Posted on | December 17, 2008 | 1 Comment
Pain et Oeufs – Paul Cezanne
…“ghid pentru cum sa nu mori de foame pentru barbati”. In urma unei discutii de pe messenger am fost rugata insistent sa scriu ceva gen retete simple la indemana oricui, in speta pentru barbatii care n-au o mana de femeie in casa, care sa-i hraneasca precum pe tancii de 3 ani. Primele ingrediente sugerate au fost, citez: “3 oua, niste paine veche si o urma de mustar“. Pai dragilor, aveti urmatoarele optiuni:
1. ochiuri (stiti voi, se pune ulei in tigaie, se sparg ouale tot acolo si se prajesc temeinic, apoi se scot din tigaie si se consuma alaturi de painea veche – care poate fi “improspatata” prin umezirea cu apa, invelirea in staniol si coacerea in cuptorul incins timp de 10 minute)
2. omleta (aceeasi poveste, doar ca bateti ouale cu furculita inainte intr-un bol si daca gasiti prin frigider si niste branza de anul trecut, e numai bine. Prajiti pe ambele parti si voila! Serviti cu painea de la nr. 1)
3. friganele. Ei, aici trebuie deja oaresce skill-uri. Se taie painea veche felii groase. Se bat doua oua intr-o farfurie adanca (atentie, nu bol, ca nu va incap feliile dupa aceea) si se adauga lapte sau smantana (daca aveti). Se inmoaie painea pe ambele parti in mixtura de oua si lapte si se pune la prajit intr-o tigaie cu ulei incins. Se prajesc pe ambele parti pana devin maro-aurii.
4. oua cum ii placeau lui Chandler, in Friends…nu mai stiu cum se cheama (am aflat intre timp, se numesc bull’s eye): se taie painea felii nici prea groase, nici prea subtiri. Se incinge unt sau ulei in tigaie. In fiecare felie de paine, cu ajutorul unui pahar, se face cate o gaura (nu foarte mare). Se pun feliile in tigaie la prajit. In fiecare “gaura” se sparge cate un ou. Se intorc pe partea cealalta (atentie, asteptati intai sa se coaguleze putin albusul cat de cat ca sa nu va cada ouale din paine). Daca aveti kaiser sau ceva mezel, adaugati-l in tigaie. Ca alternativa, se pot praji putin feliile de paine pe o parte si pe alta, se transfera intr-un vas termorezistent si se sparg ouale in gauri. Apoi se pun la cuptor (incins) vreo 10-15 minute.
Nu uitati sa asezonati cu sare si piper dupa gust fiecare reteta de mai sus. Oricat m-am straduit, cu mustarul ala n-am avut ce face. Il puteti savura alaturi de bull’s eye daca aveti si kaiser prajit. Daca nu, imi pare rau, il pastram pentru alta reteta.
Bon appetit!
P.S. Pentru cine mai doreste si pofteste, imi puteti sugera alte ingrediente din care sa incerc sa creez retete simple. Sunt chiar curioasa de ce ar putea iesi.
O ultima idee de reteta simpla dar care nu contine niciun ingredient dintre cele propuse: raviolli (tortellini) con funghi cu sos de unt si salvie. Fierbeti pastele vreo 10 minute (lasati intai apa sa fiarba si abia apoi puneti raviolli si incepeti sa cronometrati), le strecurati si, cat sunt inca fierbinti, adaugati o nuca de unt (adica un guguloi de unt de marimea unei nuci) sare, piper, parmezan si ceva salvie tocata si uscata (gasiti la supermarket). Enjoy!
Posted on | December 16, 2008 | 3 Comments
Mi-a venit ideea sa scriu despre acest subiect pentru ca mi-am luat inima in dinti cu cateva zile in urma si mi-am comandat lentilele online, de la o firma de specialitate. Cand m-am decis, cu cateva luni in urma, sa port lentile de contact (cu dioptrii, nu cosmetice) am auzit un milion de opinii pro si (mai ales) contra lor. Ca se fac leziuni pe cornee, ca orbesti cu timpul (!), ca iti cresc dioptriile (!), ca nu poti sa le porti daca iei anticonceptionale (!!!) si tot asa. Desigur, puterea fascinanta a internetului consta in primul rand in faptul ca poti spune ce vrei despre ce vrei si cineva, la un moment dat, o sa te creada.
Dar sa va povestesc despre lentile, pentru cei care sunt interesati de asa ceva, iata cateva indicatii si sfaturi din propria-mi experienta:
- nu le luati dupa ureche, ochi sau alte organe. Luati-va numai dupa medicul oftalmolog, mergeti sa faceti o testare cu lentilele lor ca sa vedeti care vi se potrivesc, etc.
- nu tineti lentilele pe ochi mai mult decat scrie pe cutie. Mai ales, daca lentilele nu sunt Night&Day, dati-le jos in fiecare seara.
- in general e bine sa aveti lacrimi artificiale cu voi, mai ales daca stiti ca aveti ochii sensibili/ luati anticonceptionale (pot provoca uscaciunea ochilor)/ fumati/ locuiti in zone cu clima mai uscata.
- din proprie experienta recomand monodozele de lacrimi artificiale pentru ca eu una nu reusesc niciodata sa termin un flacon normal in 2 luni maxim, cat e termenul lui de valabilitate de la deschidere si aruncati banii degeaba.
- tot din proprie experienta, recomand lentilele de contact de unica folosinta. Desigur, cel mai bine este sa vorbiti cu medicul cand vine vorba de durata de purtare a lentilelor dar, din ce am inteles eu, acestea sunt cele mai recomandate (dar si cele mai scumpe). Avantajul e ca sunt mult mai igienice si scapati de toata tevatura ia lentila, deproteinizeaz-o, curat-o bine, etc.
- purtati si ochelari din cand in cand macar. Am inteles ca ochilor le face bine cate o “pauza”, desi sunt persoane care poarta non stop lentile si n-au patit nimic. Depinde mult si de “stofa clientului” si de cum se simte el cu lentilele lui.
- nu purtati lentile daca va pricopsiti cu conjunctivita sau alte iritatii ale ochiului. Nu faceti decat sa va agravati simptomele si eventual sa dati in altele mai rele.
- spalati-va BINE pe maini inainte de a pune/scoate lentilele si incercati sa nu mai atingeti altceva inainte de a pune degetul pe lentila, respectiv pe ochi.
- folositi lentilele (marca) recomandate de oftalmolog. Desigur, in situatii de urgenta se pot schimba, dar e bine sa fiti fideli celor cu care v-ati obisnuit.
- si in final (nu cred ca voi putea vreodata pune destul accent pe chestia asta): nu dati lentilele de la unii la altii! Nici cosmetice, nici cu dioptrii. Lentilele nu sunt facute sa atinga corneele mai multor persoane. Stiu ca e fun si interesant sa vezi cum iti sta cu ochii albastri/verzi/de pisica dar, daca aveti asemenea curiozitati, investiti in propriul set de lentile, pentru ca altfel va puteti trezi cu ochii rosii, inflamati, si deloc “sexy”.
Imi inchei pledoaria de babuta ingrijorata pentru viitorul ochilor nepotilor ei cu o recomandare pentru site-ul mai sus mentionat. Au avut o livrare impecabila (gratuita): in decurs de 3 zile am dat comanda, am primit la usa coletul, am dat banii si am avut lentilele. Ah, si m-au sunat sa ma intrebe la ce ora as prefera sa vina si au venit cand au spus. Jos palaria, am primit si contract si factura semnata in colet!
Enjoy!
Lentilele din imagine sunt incrustate cu diamante reale (va dati seama cum va bateti singuri daca pierdeti una) si se pot face la comanda. Nu stiu exact cat costa. Sloganul e “Have her seeing diamonds all the time”…cred si eu!
Posted on | December 12, 2008 | No Comments
Iata ca a venit minunata luna decembrie si, odata cu ea, petrecerile de Craciun ale diferitelor firme. Am avut ocazia si onoarea de a participa la un asemenea eveniment recent, in Coyote Cafe. Desi initial nu vedeam cum ar putea fi o idee buna sa merg la o petrecere unde nu cunosteam pe…hm…nimeni (ok, cunosteam o persoana, dar nu se numara), s-a dovedit ca instinctele mele pesimiste au fost degeaba.
Un mare multumesc din acest punct de vedere il datorez trupei
Jukebox care a sustinut un mini-concert (ma rog, de fapt a fost o ora si mai bine, dar din partea mea puteau canta pana dimineata). Desi ii mai vazusem pe la Prima TV, nu am realizat pana acum ce talent “zace” in baietii astia. Au cantat extraordinar, live exclusiv si au facut super show. Au cantat hituri internationale, dansante, au stiut cand sa o lase mai domol, cu un blues, intr-un cuvant (sau intr-o propozitie), si-au facut treaba ca niste profesionisti.
Mie personal imi “creste inima” cand vad ca se poate si la noi. Se poate sa mergi intr-un club/cafe in care sa te simti bine, sa dansezi putin si sa asculti muzica de calitate, live, cantata de niste baieti tare draguti (dar insurati).
Voi reveni cu placere in
Coyote Cafe sa-i mai ascult. Va invit si pe voi sa incercati.
Enjoy!
Ah, am uitat. Pentru un preview, puteti cumpara de la Diverta CD-ul lor cu colinde. Poate constitui un cadou fain de Craciun pentru cei dragi, sau pentru voi si atmosfera de acasa.
Posted on | December 9, 2008 | No Comments
…un pachetel trimis sub forma de scrisoare voluminoasa din Marea Britanie ajunge la noi in aproximativ 2 saptamani si ceva? Daca ar fi facut pachetul meu picioare si ar fi luat-o pe jos, ar fi ajuns cu siguranta mai repede…Si ca, in tarile civilizate (normale) postasul are indatorirea de a suna la usa sa lase coletul si daca nu, il lasa pe cutia postala. La noi, pentru ca se fura, ne lasa biletelul acela din hartie igienica (doar nu se oboseste nimeni sa sune la interfon, daramite la usa). Si daca te duci cu hartiuta la ghiseu , Doamne fereste, in aceeasi zi, degeaba te duci. Coletelul nu e acolo. El este cu postasul, bate Bucurestiul in lung si in lat iar seara abia va ajunge la Posta. Dar nu, nu la tanti de la ghiseu. Undeva, in Posta. In alta parte. Iar eu pot avea onoarea sa ma duc sa-l ridic abia a doua zi, chiar daca mie imi trebuia azi. Eh, am stat 2 saptamani…ce mai conteaza o zi doua, nu?!
!!!
Later edit: Amazon a trimis ieri un pachet care a ajuns azi la mine. Prin UPS, nenea curierul a urcat trei etaje si mi-a dat sa semnez. Deci se poate!
« go back —
keep looking »
