Dupa seria de filme mai putin reusite pe care le-am tot criticat, am vazut in sfarsit aseara un film bun. Un film cu intriga, actiune, personaje interpretate impecabil, un film fidel adevarului istoric care aduce in lumina fata ascunsa, innabusita a Germaniei naziste. Ii vedem in sfarsit pe aceia care s-au opus, care au realizat ca Fuhrer-ul nu era altceva decat un om bolnav cu ambitii devastatoare, care si-au dorit sa lupte pentru Germania, nu pentru Hitler.

Pana la acest moment erau multi (si aici ma includ si pe mine) care nu stiau ca nu mai putin de 15 atentate la viata lui Hitler au fost impiedicate. Ultimul, Operatiunea Valkyrie a fost poate cel mai aproape de reusita si numai un noroc chior l-a salvat pe dictator. Desigur, nu putem sa nu ne gandim ca, daca ar fi avut succes, istoria si harta lumii ar fi aratat altfel astazi. Pentru cei care se plang ca le-am stricat finalul, are you kidding me?!

E interesant de remarcat ca oamenii merg si la filme carora le cunosc prea bine sfarsitul. Titanic, King Kong, Troia, au marcat semnificativ la box office si asta pentru ca nimeni nu se ducea sa vada ce s-a intamplat ci cum s-a intamplat. Acelasi lucru este valabil si in cazul Valkyrie. Dat fiind ca Hitler a trait bine mersi pana 30 aprilie 1945 (in timp ce operatiunea avut loc in 1944) putem singuri trage concluzia ca intreg planul a esuat.

Dar in film, nu despre asta e vorba. In schimb, ni se infatiseaza oameni cu un ideal, nationalisti pana in maduva oaselor dar convinsi ca Fuhrer-ul nu este raspunsul pentru o Germanie “sacra”. In prim plan este colonelul Claus von Stauffenberg interpretat de Tom Cruise. Desi actorul nu este neaparat pe placul meu in general, el reuseste sa creeze o imagine puternica, veridica a personajului sau. Pe langa asemanarea izbitoare, Cruise joaca excelent si pune la bataie mult mai mult decat o “pretty face” (chiar nu este casul de data asta). Colonelul Stauffenberg a luptat pentru Germania in Tunisia, unde in urma unui atac si-a pierdut mana drepta, 2 degete de la mana stanga si ochiul stang. Loialitatea sa fata de Hitler isi pierduse de mult din intensitate, dar in urma mutilarii sale pe campul de lupta decide sa actioneze, prin orice mijloace pentru a scapa Germania si Europa de tiran. Din fericire pentru el, nu este singurul cu aceasta idee. Astfel se intalneste cu un grup de rezistenta, format chiar din cativa generali si politicieni “sustinatori” ai lui Hitler care comploteaza de mult timp sa il inlature pe Fuhrer. Ultimul lor plan esuase si se straduiau sa gaseasca unul nou care sa ii elimine atat pe Hitler cat si pe Himmler, seful SS. Ceea ce Stauffenberg observa este ca acestia nu aveau idee in legatura cu ceea ce vor face dupa asasinatul dictatorului si le aduce aminte ca SS-ul si armata ii vor executa fara prea mult timp de gandire.

Astfel intra in scena Operatiunea Valkyrie, initial creata pentru un caz de urgenta nationala, in care armata era convocata si trimisa sa stapaneasca o eventuala revolta din partea muncitorilor din statele ocupate. Stauffenberg aduce cateva “modificari” operatiunii si reuseste sa obtina semnatura lui Hitler. Astfel, noul plan urma sa mobilizeze armata catre Berlin unde trebuiau arestati toti membri SS si acuzati de asasinat. Apoi intreg guvernul ar fi fost asediat iar noua conducere isi intra in drepturi.

Privita in ansamblu, Operatiunea Valkyrie poate fi numit poate cel mai meticulos si mai bine pus la punct plan dintre atentatele la viata lui Hitler. O bomba urma sa fie detonata chiar in “Barlogul Lupului”, chiar langa Fuhrer, lasandu-i acestuia un minim de sanse la supravietuire. Se spune ca rezistenta mesei a fost cea care i-a salvat viata. In fapt, factorii au fost multipli, circumstantele foarte putin, dar in acelasi timp suficient de diferite de ceea ce fusese estimat, iar norocul de partea lui Hitler.

Ce a urmat este lesne de inchipuit. Participantii la rezistenta au fost “judecati” in pripa si executati unul cate unul. 9 luni mai tarziu Germania nu a mai putut face fata Armatei Rosii iar Fuhrer-ul s-a sinucis impreuna cu “proaspata” sa sotie, Eva Braun.

Actiunea filmului este trepidanta, rapida, coerenta, naucitoare. Vedem ca Germania a insemnat mai mult decat lagare de concentrare si razboi sangeros. Realizam ca au existat oameni dispusi sa-si sacrifice viata pentru tara lor, asa cum ar fi trebuit sa fie (tara, nu oamenii). Iar altii au avut suflete meschine si prea putin curaj sa faca ceea ce simteau ca trebuie facut. Ajungem la un moment in care ne intrebam daca tradarea este intr-adevar asasinatul Fuhrer-ului sau mai degraba executia celor care complotau pentru asta.

De remarcat actorii din plan secundar, printre care Bill Nighy (in cel mai serios rol in care eu personal l-am vazut vreodata), Kenneth Brannagh, Carice van Houten, Tom Wilkinson, Terence Stamp. Ei isi sustin personajele admirabil, fara accent nemtesc de duzina, fara exagerari inutile dar cu pasiune debordanta. Si parca vezi in ei undeva, adanc, mandria celor care si-au sacrificat viata pentru Germania sacra.

Va recomand filmul cu caldura. Pentru cei care cauta veridicitate, va spun ca filmul a fost recomandat de profesorul meu de geopolitica, Silviu Negut, care ne-a spus ca relatarea coincide cu ceea ce s-a intamplat cu adevarat pana la cele mai mici detalii (iar eu il cred pe cuvant). Mergeti sa vedeti un film cu o concluzie naucitoare: “You can serve Germany, or the Fuhrer. Not both!”

De obicei vad acest film de Craciun, la sfarsitul meselor interminabile cu prea multa mancare si galagie. Este ca o mica deconectare si o pastiluta de calm in tumultul zilelor de sarbatori. Anul acesta nu am facut exceptie si m-am gandit sa scriu aici despre el, cat inca imi este proaspat in minte.

Love Actually este poate, un film romantic. Dar iti lasa un gust dulce-amarui, real, proaspat, ca o gura de apa tonica. De asemenea, ca si Schweppes-ul, fie iti place, fie nu. Fie ramai placut impresionat, poate cu dorinta de a-l revedea, fie te intrebi de ce ti-ai irosit 2 ore jumatate din viata uitandu-te la el. 

Despre ce este vorba? 8 povesti de dragoste, toate urmarite in acel moment delicat dinaintea Craciunului. 8 povesti de dragoste, 8 franturi de viata, 16 oameni cautandu-si un sens unul alaturi de celalalt. N-as vrea sa va povestesc “ce se intampla”. As vrea sa va spun ca este poate cel mai “real” film romantic pe care l-am vazut. 

Presarat cu momente comice irezistibile (nu trebuie ratat Bill Nighy intr-o ipostaza cu totul indecenta, Hugh Grant etalandu-si talentele de dansator sau Alan Rickman pus fata in fata cu “goana dupa cadou”) si situatii in care nu stii daca sa razi sau sa plangi (Thomas Sangster, pustiul, ne ofera o perspectiva asupra dragostei la 11 ani), filmul etaleaza povesti de dragoste de toate felurile: dintre Primul Ministru si un angajat (o angajat-a, de fapt), dintre doi soti casatoriti de multa vreme, dintre alti doi soti proaspat casatoriti, dintre doi “actori”, dintre un englez si o portugheza, dintre un alt englez si mai multe fete din America, dintre un cantaret si managerul lui, dintre un baiat de 11 ani si o fata de 12. Toate acestea se intretaie, se influenteaza si ajung la un final greu de anticipat. Mesajul? Dragostea este pretutindeni, e suficient sa te opresti cateva secunde si sa o cauti din priviri. Cu siguranta iti va sari in ochi.

Vizionare placuta!