Last Chance Harvey

Bianca — Thu, 23 Apr 2009 13:01:00 +0000

I’m gonna dance your socks off!

Am tot ezitat sa vad acest film pentru ca titlul nu ma atragea si pace. Nici macar nu ma obosisem sa caut ceva despre el, iar in Romania nu parea ca se va lansa vreodata. Curiozitatea insa m-a facut sa dau un mic search si, cand am vazut ca este vorba de Emma Thompson si Dustin Hoffman, mi-am schimbat atitudinea total.

Nu am gresit deloc. O comedie romantica mai « altfel », un umor simplu si mai greu poate de detectat, doua personaje atipice intr-o poveste de dragoste cat se poate de tipica. Harvey Shine este un american venit la Londra pentru a asista la nunta fiicei sale. Job-ul sau se apropie cu greu de visul sau din copilarie (compozitor de jingle-uri TV versus pianist de jazz) si reuseste sa-i manance nervii cu telefoanele insistente. Ajuns in Anglia, descopera ca toti cei care urmau sa participe la nunta erau cazati intr-o vila inchiriata de mama fiicei sale, mai putin el, cazat la un hotel din apropiere. Desi nu se lasa descurajat de asta, si nici de faptul ca nu poate desprinde antifurtul de pe costumul cel nou, isi pierde increderea si optimismul cand afla ca fiica sa a ales ca tatal sau vitreg sa o conduca la altar in locul lui.

Colac peste pupaza, cateva ore mai tarziu afla ca a fost concediat si pierde avionul spre NY. Cu toate acestea, in restaurantul aeroportului Heathrow o intalneste pe Kate, operator de chestionare pe aeroport, pe care o place si pe care este hotarat sa nu o lase sa ii «scape».

Se naste astfel o frumoasa poveste de dragoste, cu doi oameni trecuti de prima tinerete, neincrezatori in fortele proprii si impacati cu dezamagirea atat de bine incat sunt socati cand aceasta nu apare. Isi joaca sansa si isi traiesc viata, chiar inainte de a fi prea tarziu.

Jocul actorilor este, desigur, ceea ce scoate filmul din anonimat (pentru ca, sincer, scenariul nu e cine stie ce capodopera). Emma si Dustin sunt incantatori, simpatici, adorabili, reali. El e mai mic putin de inaltime, ea are o mama preocupata excesiv de statutul sau de «femeie singura». Iar clipele in care Hoffman zambeste, resemnat sau din toata inima te fac sa-l indragesti pe loc, din tot sufletul. E incredibil cum momentele lui de tacere fac mai mult decat 1000 de cuvinte recitate la repezeala de un alt actor.

Asa ca, cei doi isi iau ultima sansa, se bucura de ea, isi fac de cap ca doi adolescenti, fara sa stie sau sa le pese de ziua de maine. Pentru ca, pana la urma, despre asta e vorba cand vine vorba de dragoste. Chiar daca nu e la 20 de ani.

Enjoy!

Articol scris pentru www.filmblog.ro

The Tale of Despereaux

Bianca — Sun, 15 Feb 2009 21:05:00 +0000

Trailerul acestui film mi-a atras atentia inca de acum cateva luni, drept pentru care l-am asteptat cu drag, sperand la inca un succes pe stilul Ratatouille. Dat fiind ca soarecii au fost un leit-motiv al desenelor animate cam de la Tom si Jerry incoace, nu ma asteptam in niciun caz la o dezamagire.

Dar iata ca nici macar cel mai simpatic soricel cu urechi cat farfuriile nu poate salva un film cu atatea minusuri. Desi de la bun inceput pelicula a fost creata dupa o poveste pentru copii (la baza sta cartea scriitoarei Kate DiCamillo intitulata The Tale of Despereaux: Being the Story of a Mouse, a Princess, Some Soup, and a Spool of Thread) ca fiind special pentru copii si notata in consecinta (pentru toata audienta mai exact), sunt scene, intorsaturi de situatie, idei si imagini total nepotrivite pentru micutii de, sa zicem, mai putin de 12 ani. Sunt sigura ca la cinema multi dintre ei fie s-au plictisit de moarte, din cauza unui scenariu bizar, greu de inteles si fara noima chiar si pentru un adult, fie s-au speriat si au tras concluzii eronate despre anumite situatii si concepte in viata din cauza unor scene morbide, al unui scenariu nefiresc (mai ales intr-un film adresat celor mici) si al unui amalgam de personaje si actiuni nelegate intre ele si fara niciun fel de baza solida.

Firul povestii nici macar nu se concentreaza pe Despereaux, soarecele “mignon” cu urechi imense, ci mai are cel putin alti doi eroi. Primul apare in scena sobolanul Roscuro, venit de peste mari si tari in regatul Dor, unde supa este preparatul preferat al supusilor sai. Printr-o intamplare nefericita, ajunge sa aterizeze direct in supa reginei care face infarct si moare pe loc (prima situatie absolut horror pentru copii, mai ales ca initial nici nu iti dai seama de ce se intampla prea bine). Regele, indurerat si fara o minte prea limpede interzice…supa si sobolanii. Astfel acestia sunt ucisi daca sunt prinsi iar cei ce reusesc sa se salveze ajung in pivnita palatului, departe de lumina si oameni. Printre ei si Roscuro, caruia ii e dor de viata sa libera, in bataia soarelui. Printesa regatului, Pea, ajunge sa stea mai toata ziulica inchisa in camera sa, de unde plange soarta intregului popor, dat fiind ca lipsa sobolanilor si a supei au dus, pare-se, la schimbari climaterice nebanuite: de plouat nu mai ploua, dar cerul este acoperit constant de o patura de nori negri.

A doua poveste este chiar cea a lui Despereaux, nascut in “Mouseland”, tot undeva in incinta palatului, cu ochii deschisi si cu urechile deosebit de mari. In antiteza cu confratii sai, el este curajos si isi doreste sa exploreze lumea inconjuratoare, fara a lua in seama capcanele de soareci, pisicile sau cutitele. Din acest motiv (?!!) ceilalti soricei il izgonesc, ba chiar il condamna sa traiasca in “Ratland”, in pivnita (din nou, o scena ingrozitoare, asemanatoare unei executii), de unde trebuie sa se descurce cum o putea.

Povestea numarul 3 este legata de o fata saraca, urata (desenata izbitor de asemanator cu porcii din jurul ei) care ajunge sa lucreze la castel ca “servitoare pesronala” a printesei. In mintea ei, ea insasi este o printesa, dar pe parcursul filmului mi s-a parut ca dementa ia locul acestei idei aparent nevinovate.

Surprinzator, toate aceste povesti ajung sa se lege in final, dar fara o logica reala (sau cel putin eu n-am gasit-o). Dupa cum spuneam, este un desen animat intunecat, trist, lugubru chiar, iar umorul promis in trailer lipseste cu desavarsire. Cred ca am zambit putin cand l-am vazut prima data pe Despereaux, atat. Din punct de vedere grafic, as spune ca nu avem de-a face cu cine stie ce capodopera. E interesant de observat ca animalutele sunt conturate cu mare precizie si chiar simpatice uneori, in timp ce oamenii sunt absolut hidosi cu totii. Pixar se descurca mult mai bine la capitolul asta, clar.

Morala? Ceea ce parea un film promitator prin eroul haios, actorii alesi unul si unul (Matthew Broderick, Dustin Hoffman, Emma Watson, Sigourney Weaver, etc.) si trailerul amuzant s-a transformat intr-o deceptie. Nu zic sa nu-l vedeti, dar nu isi merita clar banii dati la cinema. Mai bine asteptati sa inchiriati dvd-ul. Daca aveati de gand sa mergeti cu copiii, mai bine le cumparati cartea, riscati mai putine cosmaruri.

Articol scris pentru www.filmblog.ro

Chat de Chocolat™ » Dustin Hoffman

Last Chance Harvey

The Tale of Despereaux