Simtea un fel de adiere, o mangaiere a razelor de soare, se gandea la tot felul de lucruri, se gandea la ea, la toate momentele ce o inveselesc si o fac sa uite de suferinta. Se afla intr-un loc in care nu exista reguli, in care totul se intampla fara motiv, se afla acolo unde nu exista ura, resentimente , acolo unde se simte acel fior de fericire. Se bucura deoarece stia ca scapase de toate grijile si in special de toata lumea rea care o inconjura.

Dar ii era dor de prieteni, ii era dor de familie. Parca in adancul sufletului ii parea rau ca plecase si lasase totul in voia sortii. De fapt, nu lasase in voia sortii dar sufletul i se tulbura numai daca se gandea ca isi lasase parintii singuri, iar ei poate aveau nevoie de ajutorul ei, poate mai aveau nevoie de o mangaiere sau de niste vorbe care sa le indulceasca sufletul.

Totusi, peisajul pe care il privea in fiecare zi, aerul curat de multe pe care il respira si cantecul pasarilor o faceau sa uite de suparari…Numai ca intr-o zi, a simtit cum i-a tresarit sufletul, parca se intamplase ceva. Nu putea sa traiasca cu grija asta , asa ca s-a hotarat : Se intorcea acasa.

Cand a ajuns in fata casei, a simtit un fel de apasare in suflet, era chiar o teama. Usa era deschisa, iar mama ei plangea. Atunci si-a dat seama ca ele de fapt, ramasesera singure…

Un suflet tresarind…