Trăim într-o apnee naţională, zău aşa. Aproape c-am uitat să respirăm, să luăm o gură sănătoasă de cultură, de bun-simţ, decenţă sau civism. O fi un aer mult prea tare, pentru plămânii noştri firavi, că deh, noi ne-am obişnuit să stăm, ca într-o rugăciune, cu vârful nasului lipit de turul pantalonilor de unde… pică. Şi-atuncea respirăm cu circuit închis.

Dar poate fi şi asta-o performanţă, să ne furăm căciula, iar dacă nu-i, ne-o inventăm, doar ne-am obişnuit să re-formăm orice rahat cu panglică şi să îl înghiţim. Şi punem suflet. Suntem poporul-pâlnie, avid, înfometat de circ, senzaţional şi festivisme de partid.

Vâslim nedemni cu vâsle din copii, bătrâni, neputincioşi, cu vâsle din părinţi la o adică, dinspre lumină spre-ntuneric, şi-am devenit un soi de cârtiţe al căror orizont, fără de cer, sunt gratiile din beci.

Şi-am dus mentalitatea de lacheu la excelenţă. Barbari, înc-o desăvârşim pe cea de mitocani…

Apneea naţională