Liga de amatori

România e ca o eternă ligă de amatori, cu majoretele sau, mă rog, animatoarele sale. De cum unul scoate capul din rând, dovedind veleităţi excepţionale, fie e resorbit cu repeziciune înapoi, în singurul moment de zvâcnire a unei mase de altfel amorfe şi-anoste, fie, dacă e norocos şi turat tare, îşi ia tălpăşiţa spre ligile superioare, recte zările mai senine.

Prima întâlnire

– Cască urechile şi ochii, mă cârlane! La prima întâlnire, îţi iei frumos, de braţ, domnişorica, şi-o scoţi în pas allé fix la Furnica, la cofetărie!.. – Nea Nelu, nu mai ţine vraja, tu eşti rămas în urmă rău! Pe vremea ta, cucoanele băgau la ghiozdan, nu glumă. Acu’ de-abia sug un Tic-Tac, de le măsori şi şoldurile cu şubleru…

Omenia la romani

Nu e nevoie să fii neapărat un gunoier, ca să arunci chiar şi un colţ de ochi spre ghena din psihologia poporului român. E suficient doar să îţi pui, din când în când, câte-o-ntrebare. Printre mirosurile pestilenţiale ce te întâmpină, de cum ai ridicat, din vârf de degete, capacul, e unul perpetuat la modul maniac, de-a dreptul obsesiv, generaţii de-a

White men can’t jump?…

Cele mai pline de învăţăminte cugetări îţi vin în gând atunci când te trezeşti împotmolit, iară scârbavnicul rahat mai că ţi-ajunge pân’ la nas. Şi dintr-odată te înţelepţeşti şi dobândeşti abilităţi de cuget şi comunicare şi mai ceva decât Sofocle şi Seneca la un loc. După ucenicia tare scurtă-n studenţie, mult mai degrabă în pridvorul vieţii, decât cu-n pas măcar

În patria amintirilor

Patria asta a amintirilor e ca o pajişte pe care numai umblând-o, iarba-ţi răsare din paşi. Iar amintindu-mi, mă simt acum ca indianul acela bătrân, cititorul de urme… Nu mi-au plăcut niciodată dimineţile suflecate la mâneci, îţi creează senzaţia neplăcută că vin să te ia cu heirup-ul. Am fugit cât m-au ţinut picioarele şi de cele cu butoni, apretate cu

Trăiesc cu nerv

Trăiesc cu nerv. Ştiu, prea le simt pe toate, chiar şi bombeul mi-e şi mai sensibil, şi mai lung. Şi sunt destui ce s-au înghesuit să-l calce cu aplomb… Toate ca toate, dar să plătesc o taxă ca să intru la mine-n coşmelie, alta decât aceea de cazare obişnuită, mi se părea mult prea de tot. Mă întâlnisem eu, de-a

Un popor la diateza pasivă

Suntem un popor verbal prin excelenţă, adică vorbim mult şi, de cele mai multe ori, aruncăm vorbe-n vânt. Verbul nu ne caracterizează nicidecum, însă paradoxal, suntem un popor veşnic la diateza pasivă… Făuritori de minciuni, devoratori de vise spulberate, vampiri bătrâni au îmbrăcat azi blănuri de zimbri. Risipiţi în cele patru zări ale patriei, progeniturile acestea acefale, inculte, cu creieraşul

Totuşi ruşinea

Din câte ştiu, nu există încă un studiu despre anatomia obrazului gros la români. E firesc, mă tem că nu ne-ar ajunge un tom pentru asta… Departe de mine să fiu apologetul timidităţii, pe care-o condamn ca fiind, în dese rânduri, dăunătoare, şi nici n-aş concepe o elegie a sfielii, deşi ea-mi aduce mult cu capul plecat şi descoperit, când

Cursă specială

Pe mine sintagma asta m-a făcut întotdeauna să râd, mai ales că mă ducea cu gândul la câte-un autobuz de-ăla de ţară, cu plasă în-gri-jită sus la bagaje, cu tapiţerie musai gri-zonată şi cu un şofer de-ăla de te întâmpină de pe prima scară cu câte o gri-masă de n-ai cum să vezi, miop de ai fi, la vie en