Bad, Bad Lieutenant

Nu-mi place Nicholas Cage. Nu-mi place cum joacă, cum se strâmbă, cum îşi schimonoseşte gura, nu-mi plac cele mai multe din filmele în care a jucat, sunt extrem de slabe (cu câteva excepţii, foarte puţine). E urât, e naşpa, nu-mi place. DAR are două filme în care joacă magistral şi care şi ele, filmele, sunt magistrale. Unul e Lord of

E liber?

Am, n-am ceva de zis, scriu. Căci trebuie să scriu. Zilnic. Sau la 2-3 zile. Dar să scriu. Musai. Şi ce mă fac dacă n-am ce scrie? Păi să am! Dar nu pot scrie la comandă. Ba poţi, scrie! Cauţi, scormoneşti, vezi la alţii, forţezi, trebuie să scrii. De ce (întreabă prostul)? Tot el răspunde: De-aia! Lasă, îţi vine ea

Au revoir

Vă anunţ cu voioşie căci mâine plec din ţară. Dacă veţi simţi ceva vibrând în sufletu-vă, va fi pentru că voi fi trântit uşa după mine. Aşa e, am să sting şi lumina când ies. Viaţa e grea, obişnuiţi-vă de mici cu întunericul. Să nu uit să trag şi apa, aşa e frumos. Ce ziceam? Da. Plec. Plănuiesc să deturnez

Cu uşile larg închise

M-a întrebat azi o domnişoară dacă nu vreau să merg cu dânsa la biserică. După ce m-am ridicat de pe jos, unde m-am rostogolit preţ de cinci minute râzând ca prostul şi era cât pe ce să scap aifonul din mână, mi-am (şi i-am) zis că de fapt de ce nu, sigur că merg, nu poate fi decât interesant. Oricum

Omeneşte

Mai nou, când sunt în baie, aud viori. Mă frământă de ceva timp o întrebare, încât nu pot dormi nopţile. Zilele, nici atât. Iată-v-o: Cum se înţeleg un surdo-mut şi un orb? Cred că pot să spun, fără să exagerez, că e sportul extrem (sau sângeros) al comunicării. Sau Everestul ei. Orbul nu vede ce gesticulează mutu’ ca disperatu’, iar

Persoanele de faţă se includ

N-am priceput cum vine asta cu persoanele de faţă se exclud. Adică stăm la masă cu nişte unii şi unele, amici/tovarăşi/prieteni şi emitem nişte păreri cu caracter de axiome despre oameni, adică, cam cum ar veni, îi facem de tăt căcatul, că-s proşti, leneşi şi cretini, mama lor de idioţi, după care ne dăm seama că i-am făcut dobitoci şi alte

Aşa se face

Stam io şi meditam zilele trecute. La un moment luat al discuţiei mele cu mine-mi însumi nu-ş’ ce fac şi-mi pun întrebarea: de ce fac oamenii nunţi? Nu de ce se căsătoresc, că aia e altă discuţie, ci de ce fac nuntă. Deci, de ce? Să le luăm pe rând. Ce-i nunta? O petrecere, nu? Nu? Sunt eu superficial şi

Ploconul de la uşă

Nu sunt superstiţios decât când îmi convine. Şi nu deschid vreo uşă, de mi se pare că nu încap pe ea. Având eu însă mare trecere la babe cam de când mă ştiu, şi leacurile lor s-au prins de mine, mai abitir decât osânza de cuvioasa burtă-a popii. N-aveam mai mult de zece ani. Abia-ncepusem, mai timid, să tatonez o

Refugia

Sunt dintre cei care cred că refugiul unui stilou e în scris, pe hârtie, şi nicidecum după o ureche de tâmplar ori alt maistru. Pragmatizaţi excesiv, oamenii suferă azi de un daltonism deopotrivă raţional, cât şi afectiv şi sfârşesc prin a frânge Idei, chiar şi pe cele aflate într-o formă incipientă. Ajunşi la limita superioară a răbdării, le repugnă acum