Stand by me

Nu sunt spectaculos. Niciodată n-am fost. De aceea, cred că rostul echilibrului în viaţă nu e acrobaţia, ci mersu-nainte. De obicei, lucrul ăsta-l descoperi abia după ce, măcar o singură dată, neatent, ai căzut. Atunci te ridici, cu genunchii zdreliţi, uneori şi cu o frunză ascuţită înfiptă în palmă şi realizezi că nu jongleriile sau eschivele te-au adus până aici,ci

Alergătorul

Mi-e teamă, adesea, că cel mai rău păcătuim când, conştient, nu ne-acordăm răgazul de-a fi fericiţi, de a zâmbi pe de-a întregul. Din când în când, privim lumea-ntre două gâfâieli scurte şi ele şi ne mulţumim cu senzaţia că am filosofat, pentru astăzi, destul. Şi parcă toate, şi oameni, şi lucruri, şi gesturi, şi vorbe, şi posturi, chiar şi săruturi,

Eternul (bolnav) feminin

Există destui bărbaţi care-şi închipuie că a cuceri o femeie e ca o goană nebună după un şampon la reducere. Cu cât e mai naivă, cu atât e mai bine, cu cât e mai vulgară, cu atât e mai uşor… Eu pe ăştia i-aş trimite să se-ntâlnească în parcul cu rulote. Ei nu vor putea mirosi niciodată trandafirii încălţaţi în

Demolatorii

Eu cred că sunt dintre aceia care iau viaţa de toarte şi-o dau peste cap dintr-o dată. Nu degeaba, cei mai buni prieteni îmi tot spun că nu ştiu să beau cafeaua, c-o sorb precum ceaiul, fără lapte sau zahăr. Şi dacă plăcerea cafelei ori a ceaiului mi-o condimentez cu imagini şi gânduri despre lumea din jur, copilăria, în schimb,

La bancomat

Joi dimineaţă, când mă grăbeam mai tare, discuţie-ntre doi… hmmm… baci de la Şugag, în faţa unui bancomat… Eu stam la coadă, aşteptând… – No, drace! Ce să-i fac? – Bă Nelu, nu te-aude. – Da’ mă vede, mă, ştiu eu de la televizor. Ia taci că-s mai bătrân! – Hai, mă, odată, că aşteaptă lumea! – Ce-ai, mă? Nu

Oamenii-ceapă

Era vorba aia, cum că lumea asta mare e ca o grădină a lui Dumnezeu. Doar că… sunt zile-n care-mi vine să privesc grădina asta a lui Doamne-Doamne ca pe-o uriaşă salată. Ăsta n-ar fi un bai, însă diversitatea nu-i asigură obligatoriu şi „ingredientele” de calitate sau bunul gust, nu-i aşa? De-o vreme, parcă şi nebunii sau curajoşii, ce odinioară

Apneea naţională

Trăim într-o apnee naţională, zău aşa. Aproape c-am uitat să respirăm, să luăm o gură sănătoasă de cultură, de bun-simţ, decenţă sau civism. O fi un aer mult prea tare, pentru plămânii noştri firavi, că deh, noi ne-am obişnuit să stăm, ca într-o rugăciune, cu vârful nasului lipit de turul pantalonilor de unde… pică. Şi-atuncea respirăm cu circuit închis. Dar

Făcut poştă

Eu recunosc, am felul meu aparte de a mă conecta la farmecul vieţii citadine. Şi pentru asta nu merg la McDonald’s, nu beau cisterne-ntregi de cola şi nici pahare mari de vodcă îndoită cu energizante. Mai desuet, aşa, eu văd şi scriu… …sau îmi aduc aminte: era tot vară, şi tot o zăpuşeală de-asta de pe cuvânt că dup-o oră-n

Lăsaţi-mă la vatră!

Zice o vorbă din bătrâni că ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus. Ei bine, tata, un om trecut prin ciur şi prin dârmon, de-un fatalism demn de Sofocle, ţinuse să mă pună-n gardă. ‒ Bătrâne, în viaţa asta, oricât te-ai fofila, nu scapi de două lucruri: de-armată şi de fisc. Deh, până la urmă, e om de modă veche.

Poveste de vis

Porni pe stradă, potrivindu-şi din obişnuinţă paşii cu cântecul ce-l obseda de nişte ore bune. Nu mai ştia nici versuri, şi nici chiar cine îl cânta, dar melodia mormăită în bărbie îi era de-ajuns. Era doar melodia lor şi încă o dansau seară de seară. Nici nu se hotărâse bine, de dimineaţă pân’acum, dacă era o zi în care ar