Nu-mi place Nicholas Cage. Nu-mi place cum joacă, cum se strâmbă, cum îşi schimonoseşte gura, nu-mi plac cele mai multe din filmele în care a jucat, sunt extrem de slabe (cu câteva excepţii, foarte puţine). E urât, e naşpa, nu-mi place. DAR are două filme în care joacă magistral şi care şi ele, filmele, sunt magistrale. Unul e Lord of War, din 2005, iar celălalt e ăsta pe care tocmai l-am văzut aseară: Bad Lieutenant: Port of Call New Orleans (un remake, căci originalul e din 1992, cu Harvey Keitel, dar nu la fel de reuşit). În ambele, Nicu Cuşcă, ăsta, are roluri memorabile.

Uitati-va la film şi priviţi-l cu atenţie pe Cage cum merge, cum se mişcă, priviţi-i expresia feţei şi ţinuta. Şi mai ales cum îşi poartă pistolul. Demenţial. E un personaj pe care să-l studiezi tot filmul. Nu doar jocul lui e mişto, ci şi filmul. Poliţistul Terence McDonagh e un poliţist bun, dar plictisit, sictirit, dependent de cocaină şi alte mizerii; e un erou atipic, excentric, ciudat, dar un personaj plin, în 3 dimensiuni, nu poster, ca de obicei.

Filmul (i-aş zice comedie neagră, dar parcă nu e doar atât; oricum, e plin e umor macabru) e cuprins pe alocuri de absurd şi de personaje ciudate, absurde. Vezi de exemplu un traficant de droguri care vorbeşte precum Patapievici, un nene care merge la alcoolicii anonomi, deşi nevasta lui e beţivă, nu el, o babă moralizatoare, pe moarte şi un poliţist care vede crocodili şi iguane, deşi nu-s (apropo, scena cu iguanele sau cea cu crocodilii de pe şosea sunt geniale).

Fain e şi că personajul nu dă totul pe faţă, nici pentru celelalte personaje şi nici pentru telespectator, nu te lasă să-l ghiceşti, te trimite pe piste false, te manipulează, te înşeală, trebuie să-l urmăreşti până la capăt ca să-l desluşeşti, ca să-l înţelegi. Chiar şi atunci, tot rămâne urmă de îndoială.

Apropo, Basty, Jim, în film joacă şi Eva Mendes în rol de prostituată de lux. Kraki, joacă şi Xzibit.

Bad, Bad Lieutenant