White men can’t jump?…

Cele mai pline de învăţăminte cugetări îţi vin în gând atunci când te trezeşti împotmolit, iară scârbavnicul rahat mai că ţi-ajunge pân’ la nas. Şi dintr-odată te înţelepţeşti şi dobândeşti abilităţi de cuget şi comunicare şi mai ceva decât Sofocle şi Seneca la un loc. După ucenicia tare scurtă-n studenţie, mult mai degrabă în pridvorul vieţii, decât cu-n pas măcar

În patria amintirilor

Patria asta a amintirilor e ca o pajişte pe care numai umblând-o, iarba-ţi răsare din paşi. Iar amintindu-mi, mă simt acum ca indianul acela bătrân, cititorul de urme… Nu mi-au plăcut niciodată dimineţile suflecate la mâneci, îţi creează senzaţia neplăcută că vin să te ia cu heirup-ul. Am fugit cât m-au ţinut picioarele şi de cele cu butoni, apretate cu

Trăiesc cu nerv

Trăiesc cu nerv. Ştiu, prea le simt pe toate, chiar şi bombeul mi-e şi mai sensibil, şi mai lung. Şi sunt destui ce s-au înghesuit să-l calce cu aplomb… Toate ca toate, dar să plătesc o taxă ca să intru la mine-n coşmelie, alta decât aceea de cazare obişnuită, mi se părea mult prea de tot. Mă întâlnisem eu, de-a

Un popor la diateza pasivă

Suntem un popor verbal prin excelenţă, adică vorbim mult şi, de cele mai multe ori, aruncăm vorbe-n vânt. Verbul nu ne caracterizează nicidecum, însă paradoxal, suntem un popor veşnic la diateza pasivă… Făuritori de minciuni, devoratori de vise spulberate, vampiri bătrâni au îmbrăcat azi blănuri de zimbri. Risipiţi în cele patru zări ale patriei, progeniturile acestea acefale, inculte, cu creieraşul

Totuşi ruşinea

Din câte ştiu, nu există încă un studiu despre anatomia obrazului gros la români. E firesc, mă tem că nu ne-ar ajunge un tom pentru asta… Departe de mine să fiu apologetul timidităţii, pe care-o condamn ca fiind, în dese rânduri, dăunătoare, şi nici n-aş concepe o elegie a sfielii, deşi ea-mi aduce mult cu capul plecat şi descoperit, când

Cursă specială

Pe mine sintagma asta m-a făcut întotdeauna să râd, mai ales că mă ducea cu gândul la câte-un autobuz de-ăla de ţară, cu plasă în-gri-jită sus la bagaje, cu tapiţerie musai gri-zonată şi cu un şofer de-ăla de te întâmpină de pe prima scară cu câte o gri-masă de n-ai cum să vezi, miop de ai fi, la vie en

Mă doare-n papuc. Dacia papuc…

Cu chiu, cu vai, şontâc, şontâc, nea Nelu-şi scoborî integritatea siluită până la papuc, zicându-şi că i-o da o talpă cum alta nu s-o mai văzut, de să ajungă cât mai iute-n coşmelia lui, să-şi ostoie durerea-n fund. Urâtă treabă, îşi zise înciudat, tot repetând în gând pomposul nume: Proctolog. ‒ Vasile, să nu dea sfântu să cunoşti tu iadul

Recurs la Evidenţa-Sa

Nu mă pricep s-alcătuiesc o pledoarie. Şi-apoi, prea văd în orice orizont atâţia scribi preţioşi, ce-şi picură cu patos importanţa, din vârfuri de stilou subţire. Eu cred că liniştesc, nu zdruncin rama tabloului de catifea. E drept, nu-l am pe je ne sais quoi inoculat în strune, şi-atunci când cânt, eu nu mă-nchin decât la Evidenţa-Sa. Ştiu, mi s-a spus:

Milogi de serviciu

Sunt unele lucruri pe care, oricât te-ai strădui, nu le poţi albi cu o găleată de var. Atât de uşor de dresat, din calici ageamii ne-am preschimbat în milogi. Cred că la început, cei ce nu ne ştiau erau derutaţi de prostituţia asta a mâinii întinse: credeau că stă aşa gata s-ajute, pe când ea se-ncovoia ca să ceară oricând