M-a întrebat azi o domnişoară dacă nu vreau să merg cu dânsa la biserică. După ce m-am ridicat de pe jos, unde m-am rostogolit preţ de cinci minute râzând ca prostul şi era cât pe ce să scap aifonul din mână, mi-am (şi i-am) zis că de fapt de ce nu, sigur că merg, nu poate fi decât interesant. Oricum n-aveam nimic mai bun de făcut, duminică fiind. Am mai intrat şi în alte biserici şi nu s-au prăbuşit niciunele peste eu, deci e ok.

Am făcut un duş, m-am parfumat, m-am îmbrăcat frumos şi am purces cu domnişoara către cele sfinte. Casa domnului, that is. Ei bine, ce credeţi că mă aştepta la locul faptei? O uşa maaare de tot, ferecată cu patru rânduri de lacăte maaari şi ele. M-a pufnit râsul. Îmi venea să mă rostogolesc iar, dar era păcat de haine. Vă daţi seama? Duminica, pe la prânz, în plină sărbătoare religioasă, uşile bisericii erau ferecate şi răs-ferecate. Care sunt şansele? Mie mi-e clar. Nimic nu e întâmplător.

Domnul mi-a închis uşa-n nas. Păi se poate? Tocmai când îmi îndreptam paşii şi faţa către dânsul? Treabă-i asta? Domnişoarei nu i s-a părut la fel de hazlie situaţia şi-a zis ceva de blasfemit şi luat numele domnului în derâdere. Şi că-s măgar şi porc. Am sugerat să încercăm altă biserică (De asta ştia din timp, a avut timp s-o evacueze şi s-o închidă, la altele poate-l luam prin surprindere. Poate.), dar am fost refuzat, cică aia era specială. Reţineţi, deci, că am încercat, da? S-a consemnat? Intenţia contează, nu? Bun. (L.E. Stabilimentele astea n-ar trebui să fie Non Stop?)

*******

Într-una din zilele trecute, mergând EU pe jos pe Titulescu (cel din capitală, nu Pata, dragi clujeni), pe când mă aflam la exact 17 paşi de intrarea la RDS (sau ceva alt furnizor, dracu’ mai ştie care), unde aveam treabă, ce credeţi că-mi cade-n faţa ochilor, ca-cum-ar veni din ceruri, dar de fapt nu, căci de la un geam? Pe voi vă întreb, ce? Exact, jumătate de pâine uscată. Era cât pe ce s-o nenorocească pe-o domnişoară care se îndrepta către mine. Sau, mă rog, mergea în direcţie opusă faţă de. Suntem un popor minunat, nu credeţi?

*******

Eram în taxi într-o zi şi n-am avut altă alegere decât să aud conversaţia purtată de şofer cu un cineva, la telefon. Pe scurt, primul îi explica celui de pe urmă unde anume să meargă ca să restaureze un Rolls Royce (?!?) adus de “dincolo” şi dobitocul nu pricepea de ce-l costă atât de mult. În final au stabilit să se vadă pe la miezul nopţii, la un piept de oaie la grătar. Fascinant, nu?

*******

Am destul de puţine certitudini, dar e una care devine din ce în ce mai puternică: una dintre cele mai gustate poveşti (cu potenţial de legendă, chiar) pentru nepoţii şi strănepoţii noştri va fi despre vremurile în care România se califica la campionate mondiale şi europene cu echipa de fotbal. Vă sugerez să vă fixaţi bine de tot în memorie momentele Italia ‘90 şi SUA ‘94. Aveţi bunici sau străbunici care să vă fi povestit despre războaiele mondiale? Aveţi? Aia e, aşa se vor uita nepoţii la voi, cum sorbeaţi voi fiece cuvinţel din gurile bunicilor! Amin.

Cu uşile larg închise