Trecuse cam un an de la licenţă, de când pusesem puşca jos cu studiile. Văzând eu că maiorul Terchea-Berchea de la CMJ e un amnezic cam fudul cu gura mare, deja-mi ziceam că gata, m-am încorporat definitv în câmpul muncii, aşa că pa şi pusi oaste, plantoane şi sector.

Era-n septembrie lui ’03, când naiba doar cred că m-a pus să dau o fugă pân-acas’, la Târgu-Mureş. Îmi luasem liber cam o săptămână şi mă delectam deja cu gândul că mă voi trezi la ora 10.00, precum un şeic, şi-am să-mi revăd vechii prieteni.

Când colo, ciuciu, adică vax albina, pasta puca! Luni dimineaţă, fix la 08.00, ţârrr telefonul şi tata mă ia din pat şi adormit, şi pus pe harţă:

‒ Trezeşte-te, bătrâne, te caută unul răstit la telefon!

‒ Nu-s! Lăsaţi-mă să dorm, sunt în concediu!

‒ Mă, zice că e important şi grav!

Cine pisici putea să ştie că mă întorsesem în oraş şi ce pana lui Herodot era atât de grav şi important? Ridic eu receptorul şi bolmojesc un „alo” şi blegit de somn, şi intrigat.

‒ Teodor! Te-am văzut aseară când ai urcat într-un autobuz! De ce nu te-ai prezentat la ordine?

‒ Ce, mă? Ce ordine? Ce autobuz?

Eram buimac de tot şi nici nu-nţelegeam o iotă din repezeala ăluia, credeam că e o glumă proastă.

‒ Sunt maiorul de la CMJ care răspunde de încorporări! Eşti în oraş deci! E grav, măi Teodor! De trei ori ţi-am trimis citaţie şi nu te-ai prezentat să te încorporăm! Eşti ca un fel de dezertor, pricepi, mă Teodor?!

‒ Oooo, nuuu, nu! Iar dumneavoastră, tovarăşe maior? La dracu! Credeam că am scăpat! Da’ spuneţi-mi şi mie de ce mă tutuiţi întruna? V-am zis eu că puteţi s-o faceţi? Ne-am tras izmenele odată? Vă zic eu Sile sau Neluţu? Şi ce citaţie tot pomeniţi? Eu n-am primit nimic! Trimiteţi-o cu confirmare de primire şi-abia atunci mai discutăm! La revedere!

Şi îi trântesc eu telefonu-n nas aşa, cu vână de soldat. Pfuuu, ăsta şi-a pus în gând să mă transforme în supus austriac. Mă ţine minte de un an şi-acum m-a prins la-nghesuială. Rapid trebe să fac ceva, că dacă nu, turnul Chindiei o să-mi devina pentr-un an un fel de deget mijlociu cu o alură de cazon, ce-o să se-nalţe mândru taman spre cerul meu nepângărit.

Armata mă-sii şi cine-a inventat-o! Detest bocancii, raniţa, chipiul şi blidele de la popotă!

Trecuse cam o oră şi în-corporatistul, slab de îngeri, pare-se, că-l luasem tare, nici nu mai revenise cu un telefon.

‒ Poate ar trebui să mergi până acolo să te dumireşti ce vor, nu e de glumă cu armata, bătrâne!

‒ Ba nu mă duc, mă tată, nici prins cu-arcanul! M-o fi citat în gând, nu am primit nimic, să fie măgarul ăla sănătos! Eu i-am promis solemn că nu servesc la arme şi n-o s-o fac! În rest, să-mi scrie el scrisori şi de pe front, până la pensie, dacă-i pasiunea lui, dar în armată NU MӐ DUC!

Pesemne maiorul Terchea-Berchea se enervase rău de tot, altfel nu imi explic nici până azi bizara promptitudine cu care-n mai puţin de-o oră mi-a trimis, ca la pachet, doi boi gealaţi cu mutre de sudori, ce insistau să mă încătuşeze pân’ la secţie.

Nu mai era armată, era miliţie, iar gluma devenise tragică…

Va urma

Dezertor de serviciu