Zice o vorbă din bătrâni că ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus. Ei bine, tata, un om trecut prin ciur şi prin dârmon, de-un fatalism demn de Sofocle, ţinuse să mă pună-n gardă.

‒ Bătrâne, în viaţa asta, oricât te-ai fofila, nu scapi de două lucruri: de-armată şi de fisc.

Deh, până la urmă, e om de modă veche. Aşa gândea babacul pe atunci, ziceam în sinea mea. Cu toate astea, aveam să mă lovesc de lipicioasa armie română din nou, şi încă repede.

Era prin ’98, eu terminam liceul, când mi-a venit întâia scrisoare de amor în poştă, semnată mare CMJ Mureş, recte Centrul Militar Judeţean Mureş. Cum am văzut-o, mi-am zis că-i clar: ţara mă vrea oricum un prost, acum însă exagerează, bagă mâna, mă vrea chiar prostul ei! Până aici!

Dar nu-i decât o recrutare, m-am liniştit, mă trec în catastife, iar de m-ajută Dumnezeu să fac şi facultate de la toamnă, e pa şi pusi cam vreo patru ani, ne mai vedem mileniul următor, musai doar după mondialul de la fotbal.

Ce ţi-e şi cu galopul timpului… Anii-au trecut şi-n iunie, acum vreo nouă ani, adică-n ’02, chiar înainte de licenţă (şi de mondial, dracu’ să-i pieptene!) primeam epistola paternă ce mă ducea cu gândul la faptul că tata chiar se mândrea c-un har aparte de-a-mi da tot veştile cele mai proaste. Aşa că nu din gură, ci din carte, aflu că sunt somat să mă-nfiinţez din nou la recrutare, iarăşi la Mureş, în caz contrar riscând, dizgraţios de-a dreptul, să fiu considerat un dezertor, precum Bologa al lui Rebreanu. Iote al dracu’ unde dormea Apostol!…

Poseidon turbat şi luând în vârf de suliţă ori de trident Titanicul era de-acum un papă-lapte, un prunc nevinovat, un tirbuşon într-un ocean, pe lângă mine, cu scrâşnetul din dinţi şi vorba mea cea… dulce, cu care m-am oprit fix în biroul unui ţurţurel din ăsta. Maior cică-şi zicea, dar era evident un sadic cu priviri de castravete scos din ostropel.

Nu stau să caşte gura, ci servesc:

‒ ‘Mnăziua! De ce m-aţi adus din nou la recrutare?

‒ Salut! Să dai un test de personalitate şi unul psihologic!

‒ Iarăşi?! Păi nu le-am dat o dată, când am terminat liceul? Credeaţi că m-am tâmpit în facultate? Nu e o şcoală de maiştri militari, ce Dumnezeu! Eu am în două săptămâni licenţa şi voi ma fâţâiţi pe drumuri?

‒ Păi tocmai de-asta v-am chemat acum, mă intelectualule! Eu ştiu că învăţaţi pentru licenţă. Dar v-am futut!

Aveam două opţiuni: să-i dau în cap, că tot îl târâia degeaba după el, sau să alerg să completez rapid hârtiile cu teste şi să mă-ntorc cu primul tren în sala de lectură. Cu strângere de inimă, eu am ales-o pe a doua, ţinând morţiş să-i spun:

‒ Domne, eşti idiot şi nesimţit, iar eu nu fac armata! Îmi jur acum în barbă, să ştiu că ies la pensie direct în aulă, nu fac armata! Dar nu ştii tu ce-i aia aulă,aşa-i? Ia DEX-ul!

‒ Cum, mă? Aşa vorbeşti tu? Cin’ te crezi? Lasă pe mine, c-ai să vezi cum te trimite mandea la Târgovişte, să mă implori să te transfer! O să vedem noi care-i mai deştept! Eu sunt maior, mă, sunt maior, auzi?!

Lăsaţi-mă la vatră!