Milogi de serviciu

Sunt unele lucruri pe care, oricât te-ai strădui, nu le poţi albi cu o găleată de var. Atât de uşor de dresat, din calici ageamii ne-am preschimbat în milogi. Cred că la început, cei ce nu ne ştiau erau derutaţi de prostituţia asta a mâinii întinse: credeau că stă aşa gata s-ajute, pe când ea se-ncovoia ca să ceară oricând

Un nod din lut

Eu sunt un fan al nodului, chiar şi-al aceluia dintâi, ombilical, un fel de vot de blam dat persistenţei în fără-de-sfârşire. De fapt, cu toţii evoluăm, chiar de la naştere, sub zodia-i meticuloasă, adesea epică, ori hazardată câteodată, spre un dez-nodământ precum un soi de abdicare-n faţa repetabilului gest de-a prinde între braţele-i captive, în zadar, deşertăciunea. De obicei, nu

Un obsedat

– Aşa îi lumea asta, bă Vasi, ala bala! Mişună tăte, te zăpăcesc, da nu-s la locu lor! – Se zice alandala! Te-ai ramolit, nea Nelu! Eşti gata, azi mâine-ţi cântă la căminu cultural fanfara…Pe drugă ai vinit, pe dude te-ai tăt dus! – Las că te văz pe tine, la anii mei! Tu-oi fluiera, când te-oi spăla pe dinţi!

Stand by me

Nu sunt spectaculos. Niciodată n-am fost. De aceea, cred că rostul echilibrului în viaţă nu e acrobaţia, ci mersu-nainte. De obicei, lucrul ăsta-l descoperi abia după ce, măcar o singură dată, neatent, ai căzut. Atunci te ridici, cu genunchii zdreliţi, uneori şi cu o frunză ascuţită înfiptă în palmă şi realizezi că nu jongleriile sau eschivele te-au adus până aici,ci

Alergătorul

Mi-e teamă, adesea, că cel mai rău păcătuim când, conştient, nu ne-acordăm răgazul de-a fi fericiţi, de a zâmbi pe de-a întregul. Din când în când, privim lumea-ntre două gâfâieli scurte şi ele şi ne mulţumim cu senzaţia că am filosofat, pentru astăzi, destul. Şi parcă toate, şi oameni, şi lucruri, şi gesturi, şi vorbe, şi posturi, chiar şi săruturi,

Eternul (bolnav) feminin

Există destui bărbaţi care-şi închipuie că a cuceri o femeie e ca o goană nebună după un şampon la reducere. Cu cât e mai naivă, cu atât e mai bine, cu cât e mai vulgară, cu atât e mai uşor… Eu pe ăştia i-aş trimite să se-ntâlnească în parcul cu rulote. Ei nu vor putea mirosi niciodată trandafirii încălţaţi în

Demolatorii

Eu cred că sunt dintre aceia care iau viaţa de toarte şi-o dau peste cap dintr-o dată. Nu degeaba, cei mai buni prieteni îmi tot spun că nu ştiu să beau cafeaua, c-o sorb precum ceaiul, fără lapte sau zahăr. Şi dacă plăcerea cafelei ori a ceaiului mi-o condimentez cu imagini şi gânduri despre lumea din jur, copilăria, în schimb,

La bancomat

Joi dimineaţă, când mă grăbeam mai tare, discuţie-ntre doi… hmmm… baci de la Şugag, în faţa unui bancomat… Eu stam la coadă, aşteptând… – No, drace! Ce să-i fac? – Bă Nelu, nu te-aude. – Da’ mă vede, mă, ştiu eu de la televizor. Ia taci că-s mai bătrân! – Hai, mă, odată, că aşteaptă lumea! – Ce-ai, mă? Nu

Oamenii-ceapă

Era vorba aia, cum că lumea asta mare e ca o grădină a lui Dumnezeu. Doar că… sunt zile-n care-mi vine să privesc grădina asta a lui Doamne-Doamne ca pe-o uriaşă salată. Ăsta n-ar fi un bai, însă diversitatea nu-i asigură obligatoriu şi „ingredientele” de calitate sau bunul gust, nu-i aşa? De-o vreme, parcă şi nebunii sau curajoşii, ce odinioară